Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:46 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Omor la comandă

ro

24 Apr, 2015 21:53 1255 Marime text
Inspectoratul General de Poliţie a descoperit şi a preîntâmpinat omorul la comandă a unui bărbat din Chişinău. Fosta soţie plănuia, împreună cu concubinul ei, să-i ia averea unui moldovean şi au angajat pe cineva să-l ucidă. Victima urma să fie îngropată în ciment, la baza unei clădiri.
 
Poliţia din Chişinău a dejucat planul ucigaş al unei foste soţii care voia să pună mâna pe toată averea soţului ei
Poliţiştii spun că, aflând de planul lor, victima în cauză a fost pregătită psihologic mai mult de o lună de zile pentru a nu da de gol operaţiunea organizată.
 
"Am scăpat victima de la această răzbunare din partea fostei soţii. Victima a trăit cu soţia 5-6 ani de zile. S-au adunat nişte averi, au fost nişte neînţelegeri la împărţirea lor după un divorţ de acum un an. Soţul a fost pregătit psihologic, starea lui morală a fost distrusă, ştiind în permanenţă că este ţinta unui omor", a spus şeful adjunct al Inspectoratul General de Poliţie, Ion Ţurcanu.
 
Potrivit şefului interimar al IGP, în schemă au fost implicaţi fosta soţie a victimei, concubinul său şi un intermediar care urma să caute o persoană pentru a face lucrul murdar. În joc erau puse sume fabuloase, potrivit publika.md.
 
"Corpul victimei urma să fie ars şi ulterior cimentat în fundaţia unei clădiri. Şoţia şi concubinul ei au cerut dovezi fotografice. Acţionând operativ în baza informaţiilor, un agent sub acoperire a fost infiltrat în schema criminală, ocupând postul de "killer". Pentru succesul operaţiunii, ucigaşul urma să primească 15.000 de euro", a declarat şeful interimar al Inspectoratul General al Poliţiei, Gheorghe Cavcaliuc.
 
Ulterior, fosta soţie a victimei a fost reţinută în flagrant, în momentul când transmitea suma rămasă de bani, după o primă tranşă anterioară de 2.600 de euro. Femeia urma să primească probe trucate ale omorului.
 
Toate cele trei persoane sunt cercetate pentru tentativă de omor. Ele riscă să-şi petreacă următorii 20 de ani sau chiar toată viaţa după gratii.
 
Sursa: rtv.net
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii