Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:37 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Olguța Vasilescu „Sunt unii care se cer afară din partid”

ro

03 Feb, 2019 21:37 1514 Marime text

 Olguţa Vasilescu, propusă de PSD în funcţia de ministru al Dezvoltării, a declarat duminică seara, la Antena 3, că ar putea fi adoptată ordonanţă de urgenţă care să-i dea termen preşedintelui pentru numirea miniştrilor propuşi de către premier, precizează antena3.ro.

„La CEX a fost o atmosferă foarte relaxată. Discuțiile în general s-au axat pe buget, mai precis unii președinți de consilii județene au avut nedumeriri. S-au luat câteva decizii pe buget, în rest nimic din ce se scrie în presă.

(...). Nu există până la ora actuală o lege care să dea un termen unui președinte pentru a face numirile de miniștri. Chestiunea asta cred că se va rezolva foarte repede prin ordonanță de urgență”, a spus Lia Olguța Vasilescu.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că reprezentanţii coaliţiei mai aşteaptă puţin în privinţa propunerilor pentru Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Transporturilor, precizând că preşedintele trebuie să explice de ce nu îi vrea pe Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici.

„Decizia noastră este să mai aşteptăm puţin. Să vedem dacă domnul preşedinte Klaus Werner Iohannis ne spune ceva, de ce nu a vrut, de ce nu îi vrea. Poate ne răspunde şi de ce blochează blocarea unor ambasadori”, a afirmat Dragnea într-o conferinţă de presă, adăugând că şeful statului l-a primit pe ambasadorul Israelului, în condiţiile în care România nu are reprezentant diplomatic în Israel de mulţi ani.

Potrivit ei, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD s-a propus schimbarea lui Robert Negoiţă din funcţia de preşedinte al Asociaţiei Primarilor de Municipii, ca urmare a declaraţiilor pe care le-a făcut cu privire la bugetul pe 2019.

Propunerea nu a fost supusă la vot, dar a fost primită cu aplauze.

„Este un joc politic”, susține ea.

„Eu întotdeauna când am avut probleme la primărie am discutat toate aceste lucruri fie la guvern, fie în interiorul partidului, niciodată la televizor. Oricum nu se rezolvă nimic la televizor(...). Nu vrea nimeni să dea afară din partid nici parlamentari, nici primari. Sunt unii care se cer afară din partid”, a mai spus Olguța Vasilescu.

 

Sursa foto: Facebook Lia Olguța Vasilescu 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii