Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:13 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial DNA Sebastian Ghiţă, cercetat sub control judiciar

ro

17 Feb, 2015 17:25 1557 Marime text
În completarea comunicatelor nr. 298 şi 306 din 17 ianuarie 2015, Biroul de Informare și Relaţii Publice este abilitat să comunice următoarele:
 
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, cu începere de la data de 17 februarie 2015, față de
 
GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN, deputat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sprijinirea unui grup infracțional organizat
 
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN trebuie să respecte următoarele obligaţii:
 
a)să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, ori de câte ori este chemat;
b)să informeze de îndată Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti cu privire la schimbarea locuinţei;
c)să se prezinte la Inspectoratul Județean de Poliție Prahova - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
d)să nu părăsească ţara, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;
e)să nu se apropie de anumite persoane nominalizate şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
f)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;
Inculpatului GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
 
Inculpatului GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
 
În cauză, se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
 
Detalii privind starea de fapt descrisă în ordonanţele de dispunere a controlului judiciar întocmite de procurori urmează a fi date publicităţii într-o comunicare ulterioară, în cursul zilei.
 
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii