Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:19 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial Cătălin Chelu a murit la Amman

ro

09 Dec, 2014 17:55 1974 Marime text
Omul de afaceri Cătălin Chelu, condamnat definitiv la şase ani de închisoare în dosarul "Mită la MAI", pentru tentativa de mituire a fostului secretar de stat Dan Valentin Fătuloiu, a murit la un spital din Amman, potrivit informaţiilor transmise, azi, de MAE la solicitarea Mediafax.
 
Ministerul Afacerilor Externe a transmis că acesta a decedat luni într-un spital din Amman.
 
”În urma demersurilor întreprinse de Ambasada României în Regatul Haşemit al Iordaniei, vă transmitem că, potrivit informării primite din partea unui spital din Amman, se confirmă decesul cetăţeanului român în cauză. Decesul a survenit la data de 8 decembrie 2014. În prezent, reprezentantul Ambasadei României la Amman se află la spital, formalităţile specifice fiind în curs de îndeplinire. După obţinerea tuturor documentelor eliberate de autorităţile iordaniene, Ambasada României la Amman va proceda la înregistrarea decesului în registrele de stare civilă române, conform solicitării aparţinătorilor”, se precizează în răspunsul transmis de Ministerul Afacerilor Externe.
 
În 8 septembrie, omul de afaceri Cătălin Chelu a fost condamnat definitiv la şase ani de închisoare de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul "Mită la MAI", pentru tentativa de mituire a fostului secretar de stat în Ministerul de Interne Dan Valentin Fătuloiu.
 
Trei zile mai târziu, Cătălin Chelu a fost dat în urmărire naţională de Poliţie, după ce nu a fost găsit la domiciliu pentru punerea în aplicare în mandatului de executare a pedepsei.
 
Omul de afaceri Cătălin Chelu a fost acuzat că, din august şi până în 12 noiembrie 2010, i-a promis chestorului şef Dan Valentin Fătuloiu suma de un milion de euro. În schimbul banilor, Fătuloiu - care, potrivit procurorilor DNA, a fost denunţător în acest dosar - trebuia ca, în calitatea sa de secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, să "îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv să stopeze prelucrarea în sistem integrat a informaţiilor din dosarele penale având ca obiect infracţiuni comise de către Chelu Cătălin Constantin şi persoanele apropiate acestuia".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii