Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:28 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O tânără a cerut ajutorul polițiștilor după ce propriul tată a amenințat-o cu moartea. Ce măsuri au luat oamenii legii

ro

12 Feb, 2019 14:09 1113 Marime text
Poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu pe numele unui bărbat de 58 de ani, care ar fi ameninţat-o cu moarte pe fiica sa de 29 de ani, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj citați de Agerpres.ro

"Poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Novaci au fost sesizaţi de o tânără, de 29 de ani, din comuna Baia de Fier, cu privire la faptul că ar fi fost ameninţată cu moartea de tatăl său. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, a reieşit faptul că pe fondul consumului de alcool, un bărbat, de 58 de ani, din comuna Baia de Fier, ar fi ameninţat-o cu moartea pe fiica sa, cu care locuieşte la acelaşi domiciliu. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare", se arată într-un comunicat e presă postat marţi pe site-ul IPJ Gorj.


Potrivit sursei citate, având în vedere că victima se afla în stare vădită de panică, poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu pe o durată de 120 ore, prin care s-a dispus ca bărbatul să părăsească temporar locuinţa comună şi să păstreze o distanţă minimă de 200 metri faţă de victimă şi locuinţa comună. 

Sursa: Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii