Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:42 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O Primă Doamnă, anchetată pentru spălare de bani

ro

26 Sep, 2015 08:09 1216 Marime text
Justiția peruană a anunțat ieri deschiderea unei anchete pentru spălare de bani împotriva Primei Doamne, Nadine Heredia, șefă a partidului aflat la putere, scrie AFP. Procedura se înscrie în cadrul unei anchete mai vaste cu privire la originea fondurilor care au finanțat campania soțului său, președintele Ollanta Humala. Decizia de a deschide o anchetă împotriva Primei Doamne a fost luată de procurorul de caz, care a ordonat o expertiză grafologică pe numele acesteia, cu scopul de a stabili dacă ea a aprobat plăți frauduloase între 2006 și 2011.
 
Săptămâna trecută, parlamentul peruan, controlat de opoziție, a recomandat deschiderea acestei anchete, bazându-se pe raportul unei comisii parlamentare care a cercetat presupuse fapte de corupție implicându-l pe omul de afaceri Martin Belaunde Lossio, colaborator apropiat al președintelui Ollanta Humala între 2006 și 2011, înainte de alegerea acestuia. Raportul a pus sub semnul întrebării rolul jucat de Nadine Heredia, din cauza bănuielilor legate de originea fondurilor pe care le-a primit când omul de afaceri a angajat-o în postul de consilieră, înainte ca Ollanta Humala să ajungă la putere în 2011.
 
Comisia care l-a anchetat pe Belaunde o suspectează pe Prima Doamnă că a beneficiat la acea dată de o angajare fictivă și că, în realitate, a disimulat fonduri provenind din Venezuela pentru a finanța partidul lui Ollanta Humala, aliat la vremea respectivă al președintelui venezuelean Hugo Chavez.
 
În 2009, procuratura i-a reproșat Nadinei Heredia că nu poate justifica proveniența a 215.000 dolari între 2005 și 2009, perioadă în care soțul său a beneficiat de finanțare din partea unor firme venezuelene pe care el le-a prezentat întotdeauna ca legale. Nadine Heredia a scăpat atunci fără nicio sancțiune, din lipsă de probe suficiente. În aprilie 2016, în Peru vor avea loc alegeri prezidențiale, dar popularitatea președintelui Ollanta Humala, un fost militar naționalist de stânga, s-a prăbușit în septembrie la 13% opinii favorabile.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii