Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:46 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O persoană a murit, iar patru au fost rănite după ce două mașini s-au lovit violent (video)

ro

05 Sep, 2016 08:51 1994 Marime text
Cumplitul accident rutier s-a produs pe o porțiune de drum drept, la câțiva kilometri de Buzău, informează stiridebuzau.ro. Un autoturism condus de către o femeie de 39 de ani din Bacău, în care se aflau soțul și doi copii, a pătrus inexplicabil pe contrasens și s-a izbit frontal un autoturism care circula regulamentar. Impactul a fost unul extrem de violent.
 
Soţul şoferiţei, un bărbat de 45 de ani, care ocupa locul din dreapta a murit pe loc, iar cei doi copii ai lor, un băiat de 16 ani și o fată de 14 ani au ajuns la spital în stare gravă. Tot la spital a ajuns şi celălalt şofer, un bărbat de 39 de ani.
 
În urma impactului bucăți din cele două mașini s-au împrăștiat pe o rază de câțiva metri. Printre ele se puteau vedea bagajele familiei din Bacău, care se întorceau din capitală după ce au făcut cumpăraturi pentru prima zi de școală. Porțiunea pe care s-a produs accidentul este una cu drum drept, iar martorii nu își explică de ce șoferița a pierdut controlul volanului.
 
Traficul rutier pe drumul european 85 a fost blocat timp de mai bine de 2 ore, iar pe amblele sensuri s-au format cozi de masini lungi de câțiva kilometri. În cauză s-a deschis dosar penal iar şoferița care a provocat accidentul ar putea fi acuzată de ucidere din culpă.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii