Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:31 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O nouă tragedie zguduie muzica populară. După Ionela Prodan o altă doamnă a cântecului popular a plecat la Domnul. Cine a făcut anunţul (video)

ro

12 Jun, 2018 00:30 13576 Marime text

„Cu tristețe am aflat acum de la Mioara Velicu, îndurerată, că a plecat buna noastră prietena, marea artista, Maria Butaciu!

Se-ntâmplă să mă copleșească amintiri, clipe frumoase petrecute împreună, turnee, emisiuni și nenumărate momente ce m-au marcat!

A fost un om bun, cald, vesel, plin de viață și înțelepciune! Ne-a bucurat pe toți cu învățăturile sale, iar mie mi-a fost model, exemplu de conduită!

Artiștii cumva nu mai sunt ai noștri, sunt ai publicului, și cred că publicul trebuie să și-o amintească veșnic, demnă, autentică, mândră, o pagină importantă a folclorului românesc!

Acum, de Centenar, la 100 de ani de la unire, Maria Butaciu și-a lăsat vălul, și-a asezat pălăria simbolică peste România mare, care o iubește ca pe-o nestemată!

Rămas bun, prietenă dragă, mare doamnă a României!


Acesta este mesajul postat în urmă cu puţin timp, pe pagina sa de Facebook de Fuego.

Potrivit postului de televiziune Romania Tv, Maria Butaciu era internată la Spitalul Floreasca din Capitală.
Recunoscută pentru piesele de dragoste și de dor care au cucerit inimile românilor, Maria Butaciu a suferit un accident vascular, iar de câteva săptămâni se afla în comă.
 

"Fiica ei stă lângă ea și o supraveghează, este disperată. Maria este internată la Spitalul de Urgență Floreasca. E în comă de o săptămână și ceva. Mă duc acum din nou la spital, să o văd", a povestit Mioara Velicu.


Maria Butaciu s-a născut pe 19 februarie 1940, în comuna Salva, Bistrița-Năsăud. Este o interpretă de muzică populară românească din Ardeal. A urmat Liceul de muzică la Cluj, unde începe cariera sa muzicală cu Orchestra Populară a Filarmonicii din Cluj. La 1 aprilie 1961, prin concurs, vine la Ansamblul Ciocârlia al Ministerului de Interne din București. Este o interpretă a cântecelor îndeosebi din zona Bistrița-Năsăud.
 
De-a lungul carierei sale a colaborat cu dirijori precum Constantin Arvinte, Ion Mărgean, Paraschiv Oprea, Victor Predescu, George Vancu, Alexandru Viman.

În anul 2001 a fost numită „Cetățean de onoare al municipiului București".

Reamintim că moartea Mariei Butaciu vine şi îndoliază muzica populară românească la puţin timp după moartea Ionele Prodan, o altă celebritate a folclorului nostru naţional. 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii