Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:38 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O nouă parcare este amenajată în cartierul Inel II din Constanța. Câte locuri vor fi puse la dispoziția riveranilor (galerie foto)

ro

09 May, 2019 16:11 1690 Marime text
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, continuă lucrările de amenajare a unei noi parcări în cartierul Inel II, în perimetrul delimitat de străzile Prieteniei, Solidarității, Dreptății și Dumitru Marinescu.

Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța este vorba despre o parcare ce vine în continuarea celor din zona Școlii Generale nr. 39 „Nicolae Tonitza“, unde au fost date în folosință peste 200 de locuri de parcare.
 

„Și aici locurile de parcare vor fi amenajate în locul zecilor de garaje ce au fost demolate de curând. Zilele acestea au fost finalizate lucrările pe una dintre lateralele spațiului verde, unde au fost amenajate 85 de locuri de parcare, iar lucrările vor continua” - au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.

 
Noile locuri sunt destinate riveranilor care își parcau până acum autoturismele pe trotuare.
 

„Reamintim că Primăria Municipiului Constanța a demarat o amplă campanie de eliberare a domeniului public de garaje. Acțiunea vizează peste două mii de garaje din toate cartierele din oraș.
 
Facem apel din nou către locuitorii orașului să nu își parcheze mașinile în zonele în care se lucrează, pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor!” - au transmis reprezentanții Primăriei Constanța. 

Sursa foto: Primăria Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii