Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:48 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fost inginer NASA O entitate ajuta astonauţii să remedieze o defecţiune.Oficialii americani – „Delirează”

ro

29 Mar, 2015 21:50 1865 Marime text
Un fost inginer NASA a notat pe site-ul său că este adevărat faptul că o rasă superioră ajută omenirea să se dezvolte în era spațială, iar contactele pe care astronauții le-ar avea în spațiu cu astfel de ființe sunt reale, informează jurnalul.ro.
 

Clark McClelland atestă faptul că a fost martorul unui eveniment incredibil, în care o navetă spațială extraterestră i-a ajutat pe astronauți să repare o defecțiune majoră la invelișul exterior al navei.

Clark McClelland spune că a lucrat cu NASA ca inginer aerospațial 35 de ani, din 1958 până în 1992, și susține că adevărul este unul singur, iar el face parte dintre cei puțini care au văzut cu ochii lor ce s-a întâmplat, însă nu poate spune cine a mai fost de față la eveniment, pentru că se teme de ce-ar putea păți foștii lui colegi și familiile lor. El spune că s-a hotărât să vorbească pentru că nu mai are nimic de pierdut.

McClelland detaliază experiența pe site-ul său, www.stargate-chronicles.com, și susține că, în timp ce monitoriza o misiune top secretă, în calitate de tehnician, de la centrul de control, a putut să observe, timp de un minut și șapte secunde, o entitate care stătea în poziție verticală pe naveta spatiala și gesticula, dând instrucțiuni astronauților, care încercau să remedieze o defecțiune majoră.

Poziția oficială a autorităților americane a fost scurtă: "Delirează".

Sursă foto: adevarul2012.blogspot.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii