Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:58 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Numărul mare de imigranţi morţi i-a şocat pe mecanicii trenurilor care traversează Eurotunelul

ro

01 Oct, 2015 18:11 2225 Marime text
Un imigrant şi-a pierdut viaţa în noaptea de marţi spre miercuri în timp ce încerca să ajungă din Franţa în Marea Britanie prin Eurotunel. Cetăţeanul din Eritreea, în vârstă de 20 de ani, a fost găsit inconştient pe drumurile de întreţinere ale tunelului, după ce a fost lovit de un tren de marfă. Decesele legate de tentativele de a ajunge în Marea Britanie s-au multiplicat la Calais în ultimele săptămâni. Treisprezece imigranţi au decedat la intrarea în tunel încercând să ajungă în Anglia din Calais, de la finalul lunii iunie. Pe data de 24 septembrie un imigrant minor a fost ucis în aceleaşi circumstanţe, iar pe data de 18 septembrie, un altul a fost electrocutat.
Mecanicii trenurilor care traversează Eurotunelul, membri ai Confederaţiei Generale a Muncii (CGT) din Franţa, au lansat un apel la ajutor într-o scrisoare deschisă transmisă joi, declarându-se şocaţi de numărul mare de imigranţi morţi, scrie „Le Figaro” în ediţia online.
" Astăzi ne este teamă. Teamă să începem, să terminăm, să conducem, teamă de ceea ce este în faţă, teamă să lovim, să strivim, să electrocutăm (...) un blestemat al vieţii, un condamnat al Pământului. Noi, mecanicii, nu mai vrem, dar mai ales nu mai putem continua să ne exercităm meseria în asemenea condiţii de stres, de angoasă şi de teamă", scriu mecanicii CGT de pe trenurile care traversează Eurotunelul, asigurând legătura între Coquelles şi Marea Britanie.
Ei se întreabă dacă vor fi nevoiţi să se obişnuiască pe termen lung cu această contabilitate morbidă. În plus, mecanicii deplâng efectul pe care îl are asupra peisajului securizarea împrejurimilor tunelului: "Colo sârmă ghimpată, colo poliţişti, colo oameni înarmaţi, colo câini, dar nu mai este niciun copac. Un tablou de război".
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii