Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:54 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nu s-au acordat cele trei puncte UEFA a confirmat victoria Serbiei în meciul cu Albania

ro

02 Dec, 2014 22:47 1114 Marime text
 
UEFA a respins, astăzi, apelurile Albaniei şi Serbiei, sancţionate după incidentele survenite la meciul direct din preliminariile Euro-2016, din 14 octombrie, de la Belgrad, confirmând victoria sârbilor cu 3-0, însă fără acordarea celor trei puncte.

La 24 octombrie, Corpul de Control, Etică şi Disciplină a UEFA a decis ca meciul Serbia - Albania, suspendat din cauza incidentelor la 14 octombrie, să fie omologat 3-0 pentru sârbi, iar gazdelor să le fie retrase trei puncte. De asemenea, federaţia albaneză şi cea sârbă au fost fost amendate cu câte 100.000 de euro, iar forului din Serbia i s-a impus să joace următoarele două meciuri de pe teren propriu sub egida UEFA cu porţile închise, relatează Mediafax.

UEFA a deschis la 15 octombrie proceduri disciplinare după meciul suspendat Serbia - Albania, gazdele fiind cercetate pentru invadarea terenului de către suporteri şi pentru organizare necorespunzătoare, iar oaspeţii pentru refuzul de a continua partida şi pentru steagul arborat cu o dronă deasupra gazonului.


Sursa: Mediafax
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii