Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:51 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noul program de guvernare a fost făcut public de coaliția PSD-ALDE. Sunt anunțate creșteri ale salariului minim și al punctului de pensie (document)

ro

26 Jan, 2018 20:54 2237 Marime text
Coaliția PSD-ALDE a făcut public în această seară programul de guvernare ce urmează să fie votat luni în Parlamentului României într-o ședință extraordinară. 

”În anul 2018 vom continua să respectăm angajamentele privind consolidarea unor finanțe publice sănătoase (deficit bugetar sub 3% din PIB și datorie publică sub 60% din PIB) pe fondul unei creșteri economice de peste 5,5% și al continuării strategiei de creștere a veniturilor, astfel încât să aducem cât mai mulți români în clasa de mijloc. Perioada 2018-2020 va fi una în care vom miza pe creșterea investițiilor, atât cele finanțate din buget sau prin accelerarea absorbției de fonduri europene, cât și prin stimularea investițiilor private. Consolidarea macroeconomică se va putea realiza printr-o combinație de politici fiscal-bugetar-monetare astfel încât, pe fondul păstrării chilibrelor macroeconomice, să putem crește nivelul de bunăstare al românilor. 
Vom putea asigura astfel premisele aderării României la Zona Euro într-un termen rezonabil, integrarea mai adâncă în UE realizându-se pe fondul unei fundații economico- socială  competitivă și solidă.
În următorii 3 ani, în plan intern, obiectivul constă în fundamentarea unei creșteri economice inteligente, sustenabile și incluzive, de natură a furniza premisele consolidării unui stat  puternic, proactiv și a unei societăți echilibrate, cu o clasă de mijloc extinsă. Nevoia de a ieși din capcana modelului economic bazat pe avantajul unei forțe de muncă ieftine și trecerea la forța de muncă calificată reprezintă principala provocare a următorilor ani.
Consolidarea stabilității macroeconomice concomitent cu creșterea investițiilor publice și private vor fi de natură să asigure convergența nominală și reală cu nivelul mediu de dezvoltare din Uniunea Europeană.” - se arată în programul de Guvernare

Programul de Guvernare al Coaliției PSD-ALDE poate fi consultat în secțiunea Documente. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii