Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:33 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noi date din dosarul ofiţerilor BCCO Constanţa arestaţi în Bucureşti

ro

28 May, 2013 15:31 2166 Marime text
Ofițeri acoperiți de la Antidrog și cei de la Operațiuni Speciale se acuză reciproc de abuz și corupție, după un șir de operațiuni în care s-au vânat unii pe alții.

Conflictul „agenților” acoperiți s-a mutat de pe Litoral, la București. Arestarea celor trei ofițeri de la Brigada Antidrog-Constanța scoate la iveală amănunte incredibile din interiorul unei anchete secrete. Colegii ofițerilor arestați spun că agentul sub acoperire de la Serviciul de Operațiuni Speciale (SOS), care a încercat să îi mituiască, nu a fost bătut, ci doar a declarat că a fost agresat pentru că nu i-a reușit flagrantul. Procurorii DNA, în schimb, spun că omul lor, agentul SOS, a fost lovit, timp de patru ore, cu o bâtă de baseball. La rândul lui, avocatul celor arestați, Dumitru Samoilă, susține că în acest dosar nu există victimă și că agentul „agresat” este doar martor.

Numai moartea este sigură”

Colegii ofițerilor închiși pentru sechestrare și agresiune - Dragoş Emil Petcu, Bogdan Mircea Teodorescu şi Vlad Ştefan Zaharia - au dezvăluit, în exclusivitate pentru ”Evenimentul zilei”, amănunte din timpul acțiunii ce a avut loc în noaptea de 2 spre 3 mai. anti-drog sub acoperire s-au întâlnit cu cel împuternicit de DNA pe plaja de fiţe Kudos, din Mamaia. Primii vânau traficanții, celălalt îi vâna pe ei. Au interacționat atunci când ofițerul SOS a încercat să le vândă drogui, contra a 100 lei, pliculeţul.  Polițiștii constănțeni spun că şi şi-au declinat funcţia, întrebându-l de restul drogurilor. Celălalt le-a spus că le are în camera de hotel, „marfă multă de la un dealer din Bucureşti”. În camera de hotel, s-a dus la un sertar, a scos 2700 lei şi le-a oferit celor doi. Enervaţi, poliţiştii i-au spus să-şi ia bagajele şi să coboare din hotel. Camera de hotel era goală, lipsea orice bagaj. L-au scos afară, s-au dus la maşina poliţiei, au chemat şi un al treilea coleg. După sosirea acestuia, acolo, în parcare, la ora 3,00 dimineaţa, i-au făcut percheziţie corporală. I-au cerut să-şi dea jos pantalonii, lăsându-l astfel în chiloţi. „Traficantul” avea pe spate un tatuaj pe care scria „Numai moartea este sigură”. Sursa: EVZ.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii