Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:43 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

New entry, regele eolienelor, în clasamentul bogaţilor Cine este constănţeanul de top 10 Forbes 500 ediţia 2011

ro

15 Oct, 2011 10:42 2812 Marime text
3.jpg

Averile cumulate ale celor 500 de miliardari din topul „Forbes" au scăzut cu peste trei miliarde de euro în ultimul an, până la aproximativ 25 de miliarde de euro.

Revista de business-life „Forbes România", editată de Adevărul Holding, va lansa pe piaţă, începând de luni, 17 octombrie, Topul Forbes 500 Miliardari, ediţia 2011. Averile celor mai bogaţi români însumează în acest an 25,1 miliarde de euro, cu 3,1 miliarde de euro (11 %) mai puţin faţă de anul anterior. Primii zece români din top concentrează o treime din averile totale ale celor 500 de persoane şi însumează peste opt miliarde de euro.

Marii câştigători

Din top 10, doar patru români au reuşit să-şi sporească averile, pe fondul creşterii afacerilor deţinute. Aceştia sunt Frank Timiş, Gabriel Comănescu, Gruia Stoica şi Zoltan Teszari. Frank Timiş, românul cu dublă cetăţenie (română şi australiană) clasat pe locul doi în clasamentul „Forbes", a fost evaluat la 1,2- 1,3 miliarde de euro, în creştere cu aproximativ 200 milioane de euro faţă de ediţia precedentă. Avansul înregistrat s-a datorat în primul rând afacerilor deţinute în domeniul extracţiei petrolului şi al minereurilor, prin intermediul African Minerals, cea mai mare companie de pe piaţa alternativă a Bursei de la Londra, după capitalizarea de piaţă: 1,9 miliarde de euro.

Gabriel Comănescu, a cărui avere a crescut în acest an cu 50 de milioane de euro, până la 500 de milioane de euro, a câştigat în 2011 licitaţii internaţionale valoroase, platformele de foraj marin ale companiei sale, Grup Servicii Petroliere ajungând astfel până în Mexic. Ocupantul locului opt în „Forbes 500 Miliardari", ediţia 2011, este Gruia Stoica, proprietarul grupului de firme Grampet, cu afaceri totale de 320 de milioane de euro, în 2010, în creştere cu 15%.

Printre marii câştigători din acest an pot fi amintiţi şi cei 33 de nou-intraţi. Eli Davidai, omul de afaceri de origine israeliană, al cărui nume se leagă de intrarea Pepsi în România, a debutat în topul „Forbes" direct pe locul 44, cu o avere estimată la 90 - 100 milioane de euro.

Emanuel Muntmark, numit şi regele eolienelor, datorită mai multor proiecte de acest gen pe care le deţine în Dobrogea, a intrat în clasamentul din 2011 pe locul 125, cu o avere estimată la 35- 40 milioane de euro.

Top 10 ieşiri

1 Biţoiu Valentin: 22 mil. euro
2 Familia Mănescu: 18-19 mil. euro
3 Iosif Armaş: 16-18 mil. euro
4 Alin Albu: 16-18 mil. euro
5 Adrian Drăghici: 18 mil. euro
6 Cristian Copăcean: 15 mil. euro
7 Claudiu Ilie Ilonta: 15 mil. euro


8 Cristian Ovidiu Sim: 15 mil. euro
9 Familia Zinger: 14-15 mil. euro
10 Nicu Dinu: 13-14 mil. euro

Top 10 intrări

1 Eli Davidai: 90-100 mil. euro
2 Familia Muntmark: 35-40 mil. euro
3 Mircea Mihăilescu: 34-36 mil. euro
4 Dan Fiterman: 28-30 mil. euro
5 Mihai Sofian: 25-27 mil. euro
6 Mantu Spiru: 24-26 mil. euro
7 Mihai Humă: 24-26 mil. euro
8 Remus Daniel Niţu: 19-20 mil. euro
9 Cristian Stăncic: 19-20 mil. euro
10 Iosif Pazuric: 17-18 mil. euro

33 este numărul oamenilor de afaceri nou intraţi în topul „Forbes 500 Miliardari" editat de Adevărul Holding.

Portret de miliardar

În urma realizării topului „Forbes 500 Miliardari", am reuşit să creionăm un portret-robot al milionarului român. Acesta este bucureştean (peste 200 din milionarii din top au reşedinţa în Bucureşti şi Ilfov), în vârstă de 41 de ani, căsătorit, cu unul sau doi copii şi o avere medie de 50 de milioane de euro. O parte dintre bogaţii României au fost nevoiţi să apeleze la reduceri de personal în încercarea de a păstra un nivel constant al cheltuielilor, un efect nedorit al crizei financiare care planează asupra economiei naţionale. Astfel, numărul angajaţilor din cadrul firmelor deţinute de oamenii de afaceri prezenţi în top a scăzut cu circa zece procente comparativ cu 2009. Cei 500 de miliardari „Forbes" au în subordine circa 240.000 de persoane.

Averi moştenite

Trebuie precizat faptul că doar 16 persoane şi-au făcut averea având la bază o moştenire, fie ea şi parţială - doar trei persoane au moştenit în totalitate averea, printre ele numărându-se Veronica Guşă de Drăgan sau Familia Regală a României. Averea medie a celor care au moştenit afaceri şi bunuri importante este de aproximativ 271 de milioane de euro, în scădere cu circa 80 de milioane comparativ cu datele din anul precedent.

Top investitori în sport

- Ioan Niculae, 900 - 1 mld. euro, locul 3
- Ion Ţiriac, 700 - 750 mil. euro, locul 5
- George Copos, 175 - 180 mil. euro, locul 21
- George Becali, 145 - 150 mil. euro, locul 26
- Adrian Porumboiu, 130 - 140 mil. euro, locul 31

Cele mai bogate femei

- Carmen Adamescu, 900-950 mil. euro, locul 4
- Veronica Drăgan, 650-700 mil. euro, locul 6
- Camelia Voiculescu 150-155 mil. euro, locul 24
- Măriuca Talpeş 85-90 mil. euro, locul 52
- Anca Vlad, 58-60 mil. euro, locul 78

Locul 1

Dinu Patriciu cu o avere de 2,1 - 2,2 miliarde de euro. Pentru al treilea an consecutiv, locul 1 în Topul Forbes 500 Miliardari este ocupat de Dinu Patriciu. Averea omului de afaceri a scăzut în 2011 cu aproximativ 100 de milioane de euro, până la 2,1- 2,2 miliarde de euro. Principalele domenii de activitate în care activează acesta sunt retail, imobiliar, resurse minerale şi bancar.

Citeşte mai departe pe http://www.adevarul.ro/actualitate/Bogatii_Romani_ei-mai_saraci_in_2011_0_572343316.html

Foto: Dinu Patriciu

Sursa: Adevarul.ro 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii