Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:39 11 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nervi şi contradicţii între consilierii PDL-Radu Mazăre şi patroni Cum a decurs şedinţa de Consiliu Local în care s-a discutat taxa de promovare a staţiunii Mamaia

ro

16 Jun, 2013 09:47 1424 Marime text
 
PROCES-VERBAL
Încheiat astăzi, 30.04.2013, orele 12,00, în şedinţa  ordinară a Consiliului Local al Municipiului Constanţa.
La şedinţă participă:  24 de  consilieri, (absenţi, motivat: dl.Lixandru Virgil şi dl.Vişan George), dl. primar Radu Ştefan Mazăre, d-na secretar Marcela Enache, funcţionari publici din aparatul propriu de specialitate  al Primarului, invitaţi şi reprezentanţi ai mass-mediei.    
Şedinţa este publică şi va fi condusă, conform HCL nr.46  din  data de 2013, de dl.Dobre Mircea.
 
Dl.Dobre Mircea
Intrăm în ordinea de zi. Punctul nr.1:
“Proiect de hotărâre privind modificarea si completarea H.C.L.nr.330/2012 privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2013.”
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre;
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Asta ce e? Asta e?
Dl.Decebal Făgădău
Asta-i taxa de promovare.
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Asta-i taxa de promovare?! Păi, atunci, haideţi să-i invităm, să ne povestească…
Dl.Dobre Mircea
Îi rugăm pe reprezentanţii Asociaţiei Patronale Litoral Mamaia să ne expună cum văd lucrurile, ce vor să facă.
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Vă rog, haideţi,  veniţi aici, în faţa Consiliului. Domnul Bucovală este preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia. Taxa a fost discutată împreună cu reprezentanţii Asociaţiei Patronale. Este domnul Bucovală care vrea să vă facă un scurt …un scurt expozeu a ceea ce se intenţionează şi cum va funcţiona această taxă, cum va ajunge… şi cum va fi cheltuită, cum se va încasa… şi cum va fi cheltuită,pentru ce va fi cheltuită, după care am să vă spun  şi eu două lucruri. Vă rog!
Dl.Bucovală
Bună ziua! Aşa cum a spus domnul primar, sunt preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia. Am să fac o expunere cât se poate de scurtă, pentru că, noi, cei care, alături de autorităţile locale, ne ocupăm de staţiunea Mamaia ca să arate cât mai bine, iată că în ultimul an, sincer să fiu, au apărut şi greutăţi, greutăţi în ceea ce priveşte promovarea staţiunii Mamaia. Noi am considerat, în şedinţele noastre de patronat, că nu putem lăsa numai autorităţile locale sau din autorităţile locale anumite persoane, care să se expună şi să facă, efectiv, promovarea staţiunii Mamaia, ci trebuie să ne implicăm absolut toţi cei care avem afaceri în staţiunea Mamaia, şi aici mă refer nu numai la hotelieri, ci la absolut toţi agenţii economici; şi, din câte am înţeles din discuţiile pe care le-am avut cu departamentele din serviciile din Primărie, cred că sunt în jur de 1000 de agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea în staţiunea Mamaia. Cert este că până acum această promovare sau ceea ce s-a făcut în Mamaia, de către Asociaţia Patronală Mamaia, era, practic, munca unui grup de oameni inimoşi, pe banii lor. Că, dacă am stat până acum să strângem cotizaţiile, dumneavoastră ştiţi foarte bine, se strângeau şi astea foarte greu,  dar ele nu ajungeau la cee ce ne doream şi la ceea ce ne propuneam la vremea respectivă. Şi aici este vorba de participarea la târguri, brand-uirea staţiunii, şi aici ne-a costat destul de mult, site-urile care prezintă staţiunea Mamaia, care sunt site-uri virtuale, prezentarea la bursele de la târgurile internaţionale la care noi n-am reuşit până acum să participăm din lipsă de fonduri. Sigur că anul acesta, la Târgul de Turism de la Bucureşti, destinaţia Mamaia a avut un succes extraordinar. Şi vreau să vă spun că ceea ce au făcut, ce am făcut, într-un final, toţi, împreună, a dus la creşterea vânzărilor, şi am să mă refer aici numai la un program de  early booking   pe care l-am lansat în luna noiembrie-decembrie, care s-a terminat pentru Mamaia la 31 martie. Comparativ cu situaţia de anul trecut, vânzările s-au dublat pe staţiunea Mamaia. Sunt hoteluri care au o creştere de 120% comparativ cu perioada anului trecut. Deci, stăm bine pe sezonul de vară, stăm, aproape, bine pentru această perioadă de 1 Mai, însă, repet, putem sta şi mai bine. Mamaia....noi considerăm că Mamaia  are nevoie de o promovare mult mai puternică, cel puţin  pe târgurile internaţionale. De aici a plecat ideea, ca să fiu cât mai scurt de a face....de a impune, şi colegii noştri au fost de acord, de a iniţia această taxă de promovare. Sigur că, dacă ne ducem puţin în istoric, exista o taxă de promovare de 3% pe venit, în guvernele anterioare, cu care unii hotelieri au fost de acord, unii le-au plătit, alţii nu le-au plătit. Cert este că aceasta este o taxă pe care noi o susţinem, agenţii economici din staţiunea Mamaia.  De ce am apelat la acestă hotărâre de consiliu local? Pentru că nu toţi care activează în staţiunea Mamaia sunt membri ai Asociaţiei Patronale. Noi avem, ca membri, 70-80 de hotelieri. Restul, există o asociaţie a cluburilor de noapte, există restaurantele, terasele, partea comercială: magazinele, partea  medicală: cabinete, farmacii şi aşa mai departe. Cert este că numai prin Consiliul Local, prin hotărâri, numai prin Primăria Constanţa putem să gestionăm această situaţie. O să vedeţi în hotărâre, noi am spus că... am renunţat, şi Primăria se ocupă de aşa ceva, am hotărât ca 20% din ce vom strânge să rămână în fondurile Primăriei, dar tot cu destinaţie de promovare a staţiunii Mamaia şi nu se vor duce banii în altă parte, iar restul banilor de promovare se vor duce într-un cont special care se va deschide la o bancă, în cadrul Asociaţiei Litoral, cont denumit simplu: cont de promovare a staţiunii Mamaia. În adunarea generală pe care am avut-o la Asociaţia Litoral, am hotărât că nu va rămâne şi acest cont la discreţia unui preşedinte, a unui vicepreşedinte. S-a format un consiliu din 5 membri, reprezentanţi ai Asociaţiei Patronale Mamaia, reprezentanţi ai cluburilor de noapte....Asociaţia Cluburilor de Noapte, Asociaţia ....ISTANAT-ul, reprezentantul agenţiilor de turism, care este tot un patronat, reprezentat al Primăriei Constanţa, care vor decide deblocarea acestor bani pe proiect. Până nu este clar proiectul, pus la punct, nu se va lua niciun ban din ceea ce vom strânge noi. Deci, aici ne referim la promovarea în presă. Şi ştiţi foarte bine, acum două zile am asistat la o emisiune,The Money Chanel, în care Mamaia, pur şi simplu, era denigrată şi ridicată în slăvi partea de Nord, Năvădariul. Am asitat, iarăşi, acum trei zile la o emisiune în care se vorbea extrem de urât de Mamaia. Dacă se vorbeşte urât de Mamaia, nu ştiu ce aş putea spune de Sudul litoralului, şi pot să vă spun cu certitudine treaba aceasta, pentru că sunt unul care, în afară de Mamaia, are investiţii în Sudul litoralului, începând de laSaturn până în Eforie Nord, şi ştiu ce se întâmplă acolo. Deci, cam astea au fost argumentele noastre. Rugămintea noastră a fost către Primăria Constanţa să ne ajute  în a strânge, dacă vreţi,  această taxă de promovare de care, efectiv, avem nevoie. Deci, noi considerăm că la ora aceasta Mamaia are nevoie de un brand puternic, considerăm că este nevoie de o altă promovare, dacă vreţi, să rezistăm. Deci, ca să rezistăm pe piaţă, trebuie ca în fiecare an să venim cu ceva nou. Aici nu putem reuşi decât cu eforturi comune, atât noi, ca investitori, dacă vreţi, în zona de litoral, cât şi Primăria Constanţa prin acţiunile pe care le întreprinde. Sigur că, fac o paranteză,  ne-am dori să avem aceeaşi colaborare cu toate...şi pe partea de Sud a litoralului. Eu am început ceva pe la Eforie Nord, dar, sperăm ca peste doi, trei ani să vorbim aici, în acelaşi Consiliu, dacă vreţi, de un singur litoral şi nu partea de Nord şi partea de Sud. Cam astea au fost argumentele. Noi putem să vă spunem dintr-o experienţă care am trăit-o de vreo trei ani de zile. Am afirmat acum trei ani de zile că, dacă se termină autostrada, este un pericol pentru Mamaia. Şi aşa s-a-ntâmplat! Şi am să vă spun că foarte mulţi turişti nu mai fac stânga spre Mamaia, se duc direct la Eforie Nord.... spre Sudul litoralului unde, trebuie să recunoaştem, nu oferă ceea ce oferă Mamaia, dar oferă, în schimb, tarife la jumătate de preţ. Şi atunci, trebuie să ne gândim la noi atracţii în Mamaia, să ne gândim la altceva mai bun, dacă vreţi, decât ce avem acum.  Cam astea au fost...sunt argumentele noastre în susţinerea acestei taxe de promovare. Eu vă mulţumesc!
Dl.Iustin Roman
Domnu’ Bucovală, numai două secunde, aş avea şi eu o întrebare! Spuneţi-mi şi mie, dacă credeţi că...dacă din 1000 de agenţi economici numai 70 sunt în Asociaţi Patronală, cu ceilalţi, aţi discutat, aţi avut o întâlnire cu restul de 900...?
Dl.Bucovală
Sigur că am avut întâlniri. Nu puteam să strâng toţi agenţii economici ca să..
Dl.Iustin Roman
Numai două secunde, dacă aţi vrea să vă mai pun o întrebarea, ca să închei amândouă întrebările....
Dl.Bucovală
Da.
Dl.Iustin Roman
De ce credeţi că trebuie implementată taxa asta la persoanele private, deţinătoare de locuinţe, asta n-am înţeles...de promovare, că nu...
Dl.Bucovală
Sigur, pot să vă răspund. Din două motive. Cei care şi-au cumpărat apartamente în Mamaia fac parte din Mamaia. Că este asociaţie...
Dl.Iustin Roman
Sunt privaţi....
Dl.Bucovală
Păi, nu ştiu... Acuma, ştiţi ce se întâmplă? Unul care are 10 apartamente în Mamaia...
Se fac comentarii în sală.
D-na Sorina Tuşa
Aş dori să fac o precizare...
Dl.Bucovală
Şi nu mi se pare o sumă extrem de mare....Şi ce s-ar întâmpla dacă peste 4 ani de zile Mamaia este pustie? Să vedem dacă persoana respectivă va locui aici peste 4 ani de zile! Sau va vinde apartamentul cu, eu ştiu, 10.000 de Euro?
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Bravo!
D-na Sorina Tuşa
Este o chestiune de principiu...
Dl. Bucovală
Nu mi se pare...
D-na Sorina Tuşa
Egalitate de tratament pentru toţi cetăţenii Constanţei, indiferent unde locuinesc...
Dl. Radu Ştefan Mazăre
Nu...Negativ. Cetăţenii Constanţei plătesc impozitul diferenţiat.
Dl. Bucovală
În funcţie de zonă.
Dl. Radu Ştefan Mazăre
În funcţie de zonă. Asta este o...Eu locuiesc în Mamaia şi eu plătesc toate taxele şi vreau să le plătesc pe toate.
Dl.Bucovală
Dar folosesc... trauma stradală, folosesc spaţiile verzi...folosesc absolut tot...
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Dacă el deţine un apa....În primul rând că suma este mică, este un milion pe an, adică 100 de lei, pentru un apartament, ceea ce e....
Dl.Iustin Roman
Nu comentăm suma....
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Păi, ba da, comentăm şi suma, că, dacă erau 20, sau 30, sau 50, sau 100, era o chestiune. Dacă are de plătit 20 de Euro pe an, e altă discuţie!
D-na Sorina Tuşa
Era o chestiune de principiu...
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Aţi întrebat. Vă răspund. Vă dau nişte argumente. Dumneavoastră puteţi să-mi daţi nişte contraargumente, că eu am discutat cu domnul Bucovală....Lăsaţi, că preiau eu discuţia!
Dl.Bucovală
Eu mă retrag, da?! Mulţumesc!
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Este o chestiune de principiu...
Dl.Iustin Roman
Nu mi-aţi răspuns dacă cei 900 de agenţi...ceilalţi...
Se fac comentarii în sală.
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Eu constat...Nu vă supăraţi pe mine, da’...Numai, mă! Lasă-mă că m-ai omorât cu ăstea!(Microfoane) Eu constat următorul lucru. Că suntem în faţa singurului sau unuia dintre puţinele lucruri din România care funcţionează. După 20 de ani, dacă stau şi mă uit ce s-a întâmplat în România, şi în toate segmentele şi sectoarele economice din România, nu văd multe lucruri care să funcţioneze...
Dl.Iustin Roman
N-am constestat acest lucru.
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Eu v-am întrerupt?
Dl.Iustin Roman
N-am constestat. Am vrut să vă spun...
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Staţiunea...
Dl.Iustin Roman
Am vrut să vă spun că n-am constestat....
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Staţiunea Mamaia funcţionează! Ea nu funcţionează de la sine, ca să ştiţi, că dumneavoastră sunteţi consilieri mai noi. Eu sunt, de când staţiunea Mamaia era plină de tarabe şi de chiloţi, aici! Am luat Primăria municipiului Constanţa şi staţiunea Mamaia  când era o tărăbăgeală dintr-un capăt în celălalt. La ora actuală este o presiune investiţională enormă. De ce? Pentru că funcţionează! Că nu vine niciunul să bage 1 milion sau 5 milioane de Euro într-un hotel sau într-un club, dacă nu scoate bani! S-a ajuns aici printr-o colaborare şi printr-un efort extrem de susţinut al autorităţilor locale şi al lor. Comparând-o cu orice altă staţiune din România, diferenţa ştiţi care e? Hai să vă spun eu, de la o agenţie de turism care a vândut locuri de 1 Mai: 365 de locuri în Mamaia, 5 în Eforie,  2 în Venus!
Tot aşa am avut discuţii şi acu’ 5 ani, când am început să construiesc apartamente în Mamaia. Io! „Cum, dom’ne, se poate, în Mamaia, care-i staţine cu hoteluri? Cum să facem apartamente?” Uite, că s-a demonstrat că este soluţia perfectă. Pentru că am văzut-o şi eu în altă parte, că n-am inventat eu mersul pe jos! Am văzut că la Monte Carlo, la Rio, în Grecia sunt trei blocuri de apartamente, unele proprietate, unele de vacanţă, două hoteluri şi aşa mai departe. Şi uite că funcţionează soluţia! Lungeşte şi sezonul. În momentul în care ţi-ai cumpărat un apartament într-o staţiune, unde se investeşte mai mult, ai şi nişte obligaţii! Pentru că valoarea apartamentului tău, chiar dacă s-a devalorizat în timp de criză, da’ nu s-a devalorizat ca la Buzău, sau ca la Tulcea, sau ca la Braşov ...
Se fac comentarii în sală. (Sau chiar ca în oraşul Constanţa...)
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Sau chiar ca în oraşul Constanţa. În momentul în care Mazăre şi cu Loredana, şi cu Cabron, şi cu... Velea fac o melodie pentru staţiunea Mamaia, care trebuie plătită şi presupune nişte costuri ale compozitorului, ale filmărilor, şi melodia asta îţi aduce...este difuzată şi devine imn naţional şi-ţi aduce nişte turişti aici, beneficiază toţi care sunt în Mamaia! În mod direct sau indirect: închiriază, şi scot bani, sau le valorizează proprietatea.
Dl.Iustin Roman
Nu toţi închiriază, domn’ primar!
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Închiriază, sau scot bani, sau le valorizează proprietatea. N-au decât s-o vândă, să se ducă în Constanţa şi n-au de plătit taxa asta! Deci, ca tu să ai un apartament în buricul turismului românesc, ai şi nişte obligaţii! Nu poţi numai să primeşti! Şti cât era....ce-ar fi însemnat o reclamă la Măruţă, ieri, când am fost eu, la ora (18,00) 6, la reting de 10 puncte? Un spot de 20 de secunde?
Dl.Iustin Roman
N-avem probleme cu agenţii economici să plătească taxa asta...
Dl.Radu Ştefan Mazăre
O luăm de la început. Valorizează tot. Unu. Doi. Nu vă supăraţi pe mine, da’ dacă noi facem politica asta în staţiunea Mamaia, de 12 ani, lăsaţi-ne...şi merge, lăsaţi-ne pe noi s-o facem! Da? Deci, lăsaţi-ne pe noi s-o facem!
Dacă ne-au votat, din 4 în 4 ani de zile, cu politica asta în staţiune, lăsaţi-ne pe noi s-o facem! Că se demonstrează că ştim s-o facem! Sunt altele pe care nu le ştim şi vă aştept să veniţi dumneavoastră cu idei şi iniţiative! Da’ nu ne mai puneţi...că şi-aşa muncim de ne sar ochii din cap! Nu mai încep acuma fel de fel de discuţii şi de explicaţii! Aşa trebuie, aşa este bine! Şi, deocamdată, timpul demonstrează că aşa-i bine! Că de-aia aveţi investiţii aici! Oriunde vă duceţi în partea ailaltă, pentru că nu şi-au găsit un drum pe unde să meargă, nu sunt investiţii, nu sunt turişi, nu sunt...nimic! Şi aşa mă duc şi mă bat pe la Bucureşti, că am fost  la Ponta, acum 4 zile, nu vor ăia să ne dea avize şi paraavize şi nu ştiu ce. Nu-i mai căinaţi pe ăia de la apartamente. Au un apartament în Mamaia, sunt şmecheri! Nu poa’ să plăteacă 100 de lei pe an? Ba pot!
D-na Sorina Tuşa
Domnu’ primar, dacă îmi permiteţi, două aspecte....
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Da, vă rog!
D-na Sorina Tuşa
Primul aspect, este cu referire la ceea ce a declarat şi domnul Bucovală, în sensul că a spus dumnealui că, de când s-a făcut autostrada,  foarte mulţi turişti merg spre Eforie şi celelalte staţiuni, în sensul că înţeleg eu de la dumnealui, care este în sistem şi desfăşoară afaceri, că Mamaia a înregistrat o mică scădere...
Dl.Radu Ştefan Mazăre
N-a înregistrat nicio scădere. A înregistrat scădere?!
D-na Sorina Tuşa
Aşa a spus dumnealui....
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Nu, aţi înţeles greşit.
D-na Sorina Tuşa
Aşa a spus dumnealui, că foarte mulţi turişti se duc în partea aceea...
Dl.Mircea Dobre
A crescut afluxul...
Se fac comentarii în sală.
Dl.Bucovală
Ne-am gândit că poate scădea....De asta ne-am şi gândit, dacă stăm cu mâinile în sân...
D-na Sorina Tuşa
Bun.O.K.! Am înţeles!
Se fac comentarii în sală.
D-na Sorina Tuşa
Nu, a fost întrebarea.... pentru că aşa am înţeles. Îmi cer scuze! Deci, două aspecte vreau să punctez. Unul – dacă această taxă nu credeţi că va împovăra mai mult agenţii economici şi va determina o creştere a preţurilor practicate? Şi doi. Scrie aici, în nota de fundamentare, vizavi de modalitatea de încasare a taxei, scrie că termenul de declarare, respectiv plată a taxei este data obţinerii vizării autorizaţiei de funcţionare. Adică mie  mi se pare nefiresc ca toate să fie cumulate şi sincronizate în aceeaşi zi fără să se reglementeze măcar un termen de plată, având în vedere că este la început de sezon, se solicită autorizaţii de funcţionare, iar noi astăzi aprobăm această hotărâre de consiliu local.
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Doamnă.... Bun. Haideţi să vă răspund la prima. Nu-mi plângeţi, că eu ştiu mult mai bine decât... poate în afară de cei care lucrerază direct. În rest, ştiu mult mai bine de ce înseamnă creşterea turismului, şi câţi bani vin, şi câţi turişti sunt. Am hoteluri...
Se fac comentarii în sală. (Intervine doamna consilier Tuşa.)
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Toţi clubişti şi toţi ăştia....Ştiu exact!
D-na Sorina Tuşa
Domn’ primar....
Dl.Radu Ştefan Mazăre
În cât timp îşi amortizează investiţia... Vi-i dau pe nume, care cât bagă, câţi bani a băgat, cu cât vine şi în cât timp scot banii. Deci, nu-i împovărează. Ei...asta-i ca la carele alegorice, Ei sunt fericiţi să facă asta şi ei sunt fericiţi să plătească această taxă şi să le facem noi reclamă! Că, vă spun eu ceva. Dacă mi-aş lua mâna de pe Mamaia şi n-am mai face lucrul ăsta, în 4 ani de zile sunt în paragină.
Dl.Bucovală
Mai repede.
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Da?!Deci, haideţi, discutăm despre un lucru care funcţionează în România. Lăsaţi-l să funcţioneze! Privitor la chestiunea modalităţii de încasare şi...Aici...
D-na Virginia Uzun
Aici avem amendamente. Avem amendamente şi vi le dăm şi dumneavoastră..
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Da?Le discutăm, amendamentele. Acolo sunt de acord cu dumneavoastră. Mie şi în amendamente mi s-au părut cam strânse, termenele.
D-na Sorina Tuşa
Da, sunt foarte strânse...Dar ăsta este chiar imediat, în aceeaşi zi, practic...Aşa rezultă din ce scrie aici..
D-na Virginia Uzun
Da, tocmai de-aia venim cu....
D-na Sorina Tuşa
Am înţeles. Îmi notasem aici şi de aceea...
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Alte întrebări, dacă mai...? Hai să vă explic, de fapt, care-i...Aoleo, şi voi sunteţi şi PD-işti!
 Se fac comentarii în sală.(Au demonstrat că...)
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Nu, nu... Lasă că...nu....că...Acuma discutăm mai serios, că întârzii la filmări, şi am cinci televiziuni. Transmit în direct, filmările. Hai, să înţelegeţi care-i problema, că eu îmi sparg capul de un an de zile şi încă n-am reuşit să o modific... Banii europeni de promovare a turismului, care erau vreo şaptezeci şi ceva de milioane de euro, se cheltuiesc conform Master Planului care a fost redactat şi pus pe masa Comisiilor europene de madam Udrea. În acest Master Plan lipseşte destinaţia litoralului. Nu se poate cheltui nici 1 Euro pentru promovarea litoralului. Ştiţi asta? Păi, eu am pus doi secretari, acolo, la ANT, din iulie, şi nu reuşesc să cheltuiesc un Euro pentru a promova litoralul! Pentru că banii au fost daţi în conformitate cu Master Plan. Din Master Plan este tăiat litoralul.
Dl.Mircea Dobre
Binefacere PDL!
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Asta că m-aţi întrebat! Că ieri am avut o discuţie... cu madam... 
D-na Sorina Tuşa
Haideţi, că nu-i chiar aşa...
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Ba, da! Eu nu discut, doamnă...Ştiţi, că mie nu-mi place să politizez...
D-na Sorina Tuşa
Domnu’Dobre a făcut un comentariu şi eu i-am răspuns...
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Da, da’vă spun ca să ştiţi exact care este problema. Deci, nu pot să cheltuiesc  1Euro, din moment ce noi avem acolo...nu?, că suntem la guvernare, nu pot să cheltuiesc un Euro ca să plătesc pentru clipul pe care-l facem. Nu pot să cheltuiesc 1  Euro pentru nicio  acţiune care se întâmplă pe litoral, fiindcă lipseşte din Master Plan. Şi trebuie modificat Master Planul cu acordul Comisiilor europene, ca s-o ştiţi şi pe-asta! Şi atunci, ori luăm bani şi de la ei, ori punem noi din bugetul local, ori Mazăre din buzunar, ori nu mai facem deloc!
Dl._________________
Dacă-mi permiteţi, vrem şi noi...                 
Dl.Mircea Dobre
Da.
Dl._________________
Doar două minute...
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Da, vă rog, dar prezentaţi-vă!
Dl.George Gucci
George Gucci,  mă numesc. Sunt vicepreşedintele Asociaţiei Patronale. Este ciudat că trebuie să avem această discuţie. Este uimitor, pentru mine, cel puţin, că trebuie să avem această discuţie. Noi dăm banii...
Dl.Iustin Roman
Domnu’ Gucci...
Dl.George Gucci
Noi vrem să...
Dl.Iustin Roman
Noi nu am comentat importanţa dumneavoastră...
Se fac comentarii în sală.
Dl.Mircea Dobre
 Domnu’ consilier, lăsaţi-l să....
Se fac comentarii în sală.
Dl.Mircea Dobre
Domnu’consilier....domnu’ consilier....!
Se fac comentarii în sală.
 Dl.Mircea Dobre
Domnu’consilier, lăsaţi-l, domn’e să vorbească. Ne e frică?! Păi, lăsaţi-l să vorbească şi după aceea, dumneavoastră, interveniţi Poftiţi, domnu’ Gucci!
 Dl.George Gucci
Repet... sau reiau, noi dăm banii. Nu am cerut nimănui nimic. Noi vrem să dăm bani. Şi, dacă vrem să dăm bani, înseamnă că ştim şi de ce vrem să-i dăm. Probabil că sunt o figură care apare, de-a lungul sezonului, de mai multe ori la televizor. Accidental, probabil, că m-aţi văzut. Vreau să vă mărturisesc că este frustrant să spui ceva care e în interesul acestei staţiuni şi să apară o bucăţică din care....care are cu totul alt sens şi, în secunda doi,  apare frumos şi mare „Ce frumos e în Bulgaria!” Da? Să nu credeţi cumva că „e frumos în Bulgaria”, pe posturile de televiziune româneşti, gratis! Da? Ori, noi nu putem să facem nimic în avantajul nostru?! Şi noi vrem să-i dăm! Asta e ideea!
Dl.Iustin Roman
Am înţeles. Pot să-i răspund acuma, domnu’...
 Dl.Mircea Dobre
Mulţumesc! Da, domnu’ consilier.Poftiţi!
Se fac comentarii în sală. (Haideţi, supuneţi la vot....)
Dl.Iustin Roman
N-am comentat importanţa financiară...
Se fac comentarii în sală.
 Dl.Mircea Dobre
Lăsaţi...că mai are  o mică intervenţie, domnul consilier...
Dl.Iustin Roman
De la 70-80 de membri.... Am întrebat doar dacă v-aţi consultat cu ceilalţi până la o mie ....
Se fac comentarii în sală.
Dl.Iustin Roman
N-am întrebat nimic altceva...
Se fac comentarii în sală.
Dl.Iustin Roman
Nu contest importanţa dumneavoastră în staţiune...
Dl.George Gucci
Noi vrem să plătim 4000 de lei şi...mai mult, da!?! Şi dacă vrem să ne facem o...
Se fac comentarii în sală. (Intervine dl.consilier Roman.)
Dl.George Gucci
Păi, da’ nu mă lăsaţi să vorbesc...
Dl.Iustin Roman
Eu v-am lăsat să vorbiţi, dar lăsaţi-mă şi pe mine să vorbesc...
Dl.George Gucci
Noi reprezentăm, în suma totală, mult .....Binenţeles că am vorbit şi cu ceilalţi...
Dl.Iustin Roman
Asta v-am întrebat, domn’e...
Dl.George Gucci
Şi v-a spus dl.Bucolvală de la început. Da, am vorbit şi cu ceilalţi...
Se fac comentarii în sală. (Intervine dl.consilier Roman.)
Dl.Radu Ştefan Mazăre
E mai complicat în politică decât în privat.
 D-na_____________
Două secunde...
 Dl.Mircea Dobre
 Da, poftiţi, vreţi să...
D-na Anca Nedea-Pavel
Mă numesc Anca Nedea-Pavel, sunt director general al complexului hotelier.....din Mamaia  şi sunt purtător de cuvânt al Asociaţiei. Aveţi dreptate, vă datoram nişte răspunsuri mai exacte. E dreptul dumneavoastră să întrebaţi. E adevărat, Asociaţia Patronală  Mamaia nu reprezintă majoritatea operatorilor din  Mamaia. De ce? Pentru că nicio asociaţie din România  nu reprezintă. Românii nu au  reflexul de a se bate pentru drepturile lor. Asociaţia Patronală Mamaia a fost deschisă ani de zile tuturor membrilor interesaţi. Ne-am rugat de ei. Le-am trimis adeziuni. Scuzaţi-mă, am 35 de ani, am ales, în loc să trăiesc în Elveţia, după ce am făcut un M.G. afară, să mă întorc să schimb destine aici. N-am chef, copii mei să aştepte după aceeaşi oameni amorţiţi care n-au chef să schimbe nimic. Deci, decizia am luat-o noi, pentru că noi de ani de zile apărem la televizor, ne cheltuim banii, imaginea, timpul liber, viaţa privată ca să mişcăm ceva în Mamaia. Şi fiecare la rândul lui ca şi alte persoane de aici. Noi am decis că vrem să dăm aceşti bani. Cine nu vrea, să nu mai stea în Mamaia. Dacă aveau ceva de spus, au avut timpul, locul, ocazia s-o facă! Nu mai avem timp de aşteptat. Iar în privinţa celor privaţi, încă o dată, ca să lămurim, a spus şi domnul primar şi antevorbitorii mei, 100 de Roni pe persoană....pardon, pe apartament, în Mamaia, haideţi să fim serioşi, e bătaie de joc. Nu poate să plătească nimeni?!? Cine  a achiziţionat un apartament în Mamaia nu-şi permite o taxă de 100 de Roni?! Dacă de data aceasta, spun, dacă de data aceasta vede că banii ăştia se întorc... Pentru că, de fapt, întrebarea dumneavoastră şi lucrul pentru care trebuia să vă zbateţi aici era: banii ăştia vor avea într-adevăr destinaţia promisă, va exista un feedback....
Dl.Iustin Roman
Păi, am înţeles că...
D-na Anca Nedea-Pavel
Va exista plus valoare? Asta e întrebarea care trebuia pusă...
Se fac comentarii în sală. (Intervine dl.consilier Roman.)
Dl.Mircea Dobre
Domnu’ consilier...Domnu’ consilier, vă rog, încă o dată,  lăsaţi-o să vorbească. Vă rog frumos!
D-na Anca Nedea-Pavel
Noi am venit, de fapt,  aici să vă  lămurim că noi ne vom zbate ca aceşti bani să însemne plus valoare pentru  staţiunea Mamaia. Pentru cei care au mai multe apartamente, nu cred că e cazul să dezvolt de ce sunt direct interesaţi şi au de câştigat, chit că vor plăti bani mai mulţi. Dacă şi-au dorit mai multe apartamente, în mod sigur fac nişte bani. Dacă mai aveţi întrebări, întrebaţi-ne pe noi, pentru că noi suntem reprezentanţii şi noi am venit cu această iniţiativă...
Dl.Iustin Roman
Ce-am avut de întrebat, v-am întrebat.
 Dl.Mircea Dobre
Da, vă mulţumim! Vă mulţumim! Aţi spus unele lucruri care sunt foarte instructive pentru unii dintre noi. Mulţumim!
Dl.Radu Ştefan Mazăre
Da, staţi că nu pot....nu pot să nu vă mai dau eu un exemplu... Nu pot să nu vă mai dau eu un exemplu şi terminăm. Trecem la vot. Oricum, discuţia am purtat-o ca să fim lămuriţi, că se votează cu jumătate plus unu’!....Adică, puteam să nu discutăm nimic aici, ca să ştiţi dumneavoastră, cei de la Asociaţie. Că votau...Că noi, dacă ne-a votat lumea cu 60%, fluieram. Da’ am purtat-o ca să înţelegem, să vedem că lucrurile vrem să le facem să iasă bine. Şi, ca să vă dau un exemplu, ieri am filmat....am semnat...am fost când a semnat madam Rovana Plumb cu directorul de la Ape, proiectul...începerea proiectului, care începe în toamnă, cu 130 de milioane de Euro pentru plaje, lărgirea plajelor. Probabil că ştiţi, că sunteţi interesaţi cu toţii. O singu....Ca televiziuni naţionale, au dat două televiziuni, Antena şi cei de la RTV, că i-am rugat eu. Deci, un proiect de 127 de milioane de Euro! Noroc! E-adevărat, uite! Acuma, peste 4...peste 3 ore, când mă duc să încep filmările de la clip,  transmit... îşi trimit care ca să filmeze în direct, ProTV, Antena 1, Canal D, RTV şi Realitatea. Da? Lucru care se face din  taxa de promovare. Atâta vă spun, deci un proiect de 127 de milioane...cu plaje, cu ce s-a discutat  că se mănâncă, se nu ştiu ce, l-au dat cu chiu, cu vai....la ştire. Povestea asta o transmit, în direct, la ştirile de maximă audienţă. Şi cu asta v-am spus tot! Uitaţi-vă la televizor!
 Dl.Mircea Dobre
Doamna Enache, vă rugăm să ne citiţi amendamentele.
 D-na Marcela Enache
Deci, la acest proiect de hotărâre iniţiatorul propune câteva amendamente. Paragraful 6 al punctului 3, de la Titlul I, la art.1 se modifică şi va avea următorul text: „Pentru spaţiile de locuit, termenul de declarare, respectiv de plată al taxei este data de 01.06. 2013. Pentru imobilele dobândite după împlinirea termenului de depunere şi achitare a taxei, respectiv 01 iunie, contribuabilii au obligaţia să depună o declaraţie în vederea stabilirii obligaţiilor de plată în termen de 30 de zile de la data dobândirii. În cazul operatorilor economici, termenul de declarare, respectiv de plată al taxei este 01.06.2013. Pentru operatorii economici care încep desfăşurarea activităţilor economice după 01.06.2013, precum şi cei care obţin sau vizează autorizaţia de funcţionare, respectiv avizul program funcţionare sau autorizaţia pentru ocuparea temporară a domeniului public după această dată , aceştia au obligaţia să depună o declaraţie în vederea stabilirii obligaţiilor de plată în termen de 30 de zile de la data începerii activităţii sau a obţinerii documentelor de autorizare.”
Şi încă un amendament, tot la acest proiect de hotărâre: „Se elimină art.3 din hotărâre.”

Ti-a placut articolul?

Comentarii