Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:03 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nemirschi a plantat un platan din Constanta la Suditi

ro

15 Mar, 2009 20:08 806 Marime text

Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a participat, astăzi, la o acţiune de reîmpădurire a unei suprafeţe din comuna Sudiţi, judeţul Ialomiţa.

Demnitarul  a plantat un pom în vârstă de 20 de ani.

„Dacă acum 20 de ani am fi făcut ceea ce facem astăzi, toţi ar fi arătat la fel. Asta este ideea plantării acestui pom. În plus, este un arbore secular, un platan. A fost adus tocmai de la Constanţa. Faptul că am plantat acest pom este un semnal, în primul rând, pentru toată lumea şi sper că şi un reper", a afirmat Nicolae Nemirschi, citat de Agerpres.

Ministrul Mediului a anunţat că, din toamna acestui an, va demara o campanie de împădurire pentru care s-au alocat peste 100 milioane de lei. „Anul acesta am făcut prima mişcare de transferare la bugetul de mediu a 100 de milioane de lei, ceea ce înseamnă cam 25 de milioane de euro, pentru împăduriri", a precizat Nemirschi. La acţiunea de reîmpădurire din comuna Sudiţi, alături de ministrul Mediului, au participat şi douăzeci de voluntari din Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii