Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:44 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nava-școală Mircea va acosta în Portul Pireu pentru ultima escală din primul marș de instrucție

ro

26 Jun, 2018 15:39 1649 Marime text
După cele 1.800 de mile marine parcurse, în timpul primului marș de instrucție desfășurat în acest an, Nava-Școală „Mircea” va acosta miercuri, 27 iunie, în Portul Pireu din Grecia, de unde va pleca sâmbătă, 30 iunie. Cadeții germani și români bifează, astfel, ultima escală din stagiul lor de pregătire la bordul bătrânului velier, după cele din Bari și Tivat. Nava militară românească și-a făcut simțită prezența în Grecia, încă de luni, 25 iunie, moment în care a scris o nouă pagină de istorie, prin traversarea în premieră a Canalului Corint, informează Forțele Navale Române.

”Forțele Navale Române și cele Elene continuă, cu acest prilej, tradiția bunei colaborări, atât la nivel de instituții militare de învățământ, cât și la nivel de diplomație navală. Marinarii germani și români, din echipajul navei, vor participa, în această perioadă, la exerciții în comun cu cei greci, organizate de către gazde, dar vor desfășura și vizite oficiale la autoritățile civile și militare din zonă. În cele trei zile, echipajul lui „Mircea” va avea oportunitatea să cunoască o parte din istoria și cultura Greciei, prin vizitarea unor obiective reprezentative pentru Pireu și Atena, sub coordonarea Excelenței Sale domnul Lucian Fătu, Ambasadorul României la Atena,” - au mai precizat reprezentanții Forțelor Navale Române. 

Nava-Școală „Mircea” își va deschide porțile, la fel ca în fiecare port, pentru cei care doresc să urce la bord și să cunoască o parte importantă din tradițiile navale ale Marinei Militare Române. Programul de vizitare este următorul: miercuri, 27 iunie, între orele 17.00-20.00, joi, 28 iunie, între orele 10.00-12.00 și 17.00-20.00, și vineri, 29 iunie, în intervalul orar 10.00-12.00.

Conform sursei citate, înaintea plecării din portul grecesc, instructorii germani și români vor stabili programul cadeților pentru partea următoare a marșului de instrucție, iar până la întoarcerea în Portul Militar Constanța, din data de 5 iulie, tinerii vor desfășura ultimele exerciții comune, dar vor susține și examenul final al stagiului de practică, care le va confirma progresul făcut în cele 31 de zile de instrucție pe mare.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii