Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:20 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

NATO lansează o nouă politică de parteneriat

ro

16 Apr, 2011 00:52 756 Marime text

Miniştrii de externe din cele 28 de state membre NATO, care s-au întâlnit timp de două zile la Berlin, într-o reuniune informală, au adoptat "Pachetul Berlin", care consemnează lansarea unei politici noi de parteneriat a Alianţei, conform deciziei luate la summitul de la Lisabona. Acest pachet conţine un set de trei documente: „Noua Politică a NATO privind parteneriatele ("Policy Paper")", noul „Cadru Politico-Militar" pentru participarea partenerilor la operaţiile Alianţei şi „Documentul privind instrumentele Parteneriatului", informează MAE. Partenerii NATO, atât cei din vecinătate, cât şi cei de pe mapamond, au fost în permanenţă consultaţi şi angrenaţi în reforma acestei politici. România a fost reprezentată la Berlin de ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi. Şeful diplomaţiei române a reiterat interesul deosebit acordat de România politicii de parteneriate a NATO, subliniind că ţara noastră a fost un promotor constant al creşterii rolului şi profilului parteneriatelor Alianţei atât în cadrul Noului Concept al NATO, cât şi în actuala etapă de implementare a acestuia. "Parteneriatele se află în centrul viziunii aliate privind o Europă unită şi liberă. Pentru ca această viziune să devină realitate este nevoie ca NATO să îşi menţină politica angajantă în raport cu acele state cu care am stabilit relaţii durabile şi care sunt relevante pentru politica uşilor deschise. În acelaşi timp NATO trebuie să fie pregătită să facă următorul pas, acela de angajare a unor parteneri globali", a afirmat ministrul Teodor Baconschi în cadrul reuniunii Consiliului Nord-Atlantic, desfăşurată vineri. La reuniunea Consiliului Nord-Atlantic au fost definite şi modalităţile de lucru pentru revizuirea politicii NATO de apărare şi descurajare. Acest proces este în conformitate cu decizia Summit-ului de la Lisabona şi urmează să fie declanşat în perioada următoare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii