Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:21 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Munca psihologilor se anunță tot mai grea, pe fondul înmulţirii tulburărilor emoţionale

ro

30 May, 2015 12:27 975 Marime text
Preşedintele Colegiului Psihologilor din România, Mihai Aniţei, a declarat, la gala anuală a organizaţiei, că munca psihologilor va fi tot mai grea, pe fondul înmulţirii atacurilor de panică şi tulburărilor emoţionale, iar statul nu trebuie să le pună poveri acestora. 
Întrebat cum vede psihologul român în viitor, Aniţei a spus că trebuie să fie cât mai aproape de omul simplu pentru a face faţă solicitărilor: "În pofida greutăţilor, trebuie să fie un om mai bine pregătit, cu nivel de competenţă foarte ridicat, cu abordare foarte profesionistă, pentru că, atenţie, cerinţele şi exigenţele în anii ce vin, din păcare, vor fi tot mai mari. Vor marca viitorul societăţii atacurile de panică, tulburările emoţionale. Pentru toate acestea, care nu se pot vindeca cu simple medicamente, este nevoie de contribuţia psihologului. Ăsta este viitorul psihologului, este al unei profesii care va trebui să fie tot mai aproape de omul simplu, de omul obişnuit şi să-l ajute să facă faţă la solicitărilor care vor fi din ce în ce mai mari".
Totodată, el a ţinut să sublinieze că statul nu trebuie să pună poveri psihologilor cu taxe şi impozite: "Suntem profesie liberală. Să fim lăsaţi să muncim, şi sigur că statul beneficiază de pe urma noastră, pentru că asigurăm din plin şi contribuim la sănătatea publică". El a precizat că, în prezent, în Colegiul Psihologilor sunt înscrişi peste 16.000 de membri, dar cei care practică profesia în mod real sunt aproape 8.000.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii