Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:55 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Motivarea judecătorilor în dosarul directorului Operei Naţionale

ro

23 May, 2015 20:31 1015 Marime text
 
Directorul suspendat al Operei Naţionale, Răzvan Dincă, a încercat să influenţeze inculpaţi şi martori din dosar şi a vrut să distrugă probe ale anchetei, arată Judecătoria Sectorului 1, în motivarea deciziei de cercetare a sa sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu.
 
Potrivit motivării instanţei, citate de Mediafax, anchetatorii au strâns suficiente probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că Ioan Răzvan Dincă a săvârşit şase infracţiuni de abuz în serviciu şi cinci infracţiuni de fals în declaraţii.
 
"Judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că în cauză există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul Dincă Ioan Răzvan a încercat să influenţeze ceilalţi participanţi la savârşirea infracţiunilor de care sunt acuzaţi, a martorilor din cauză şi totodată să să sustragă sau să altereze mijloace materiale de probă", se menţionează în motivarea instanţei.
 
Inculpaţii din dosar s-au întâlnit de mai multe ori în perioada 6 - 27 februarie, pentru a discuta ce declaraţii urmau să dea în faţa organelor de urmărire penală, potrivit convorbirilor teelfonice.
 
"Mădălina: (...) nu pot să-ţi spun cum e cu Parchetul General şi ce declaraţii o să dăm şi facem terapie de grup. Bine, nu este nici o problemă. Păi o să ne cheme să dăm declaraţii toţi, îţi dai seama.
 
Roxana: Da.
 
Mădălina: Să zică Răzvan, doamna Petrescu. Nu ştiu dacă o să ajungă şi la mine, posibil (cu referire la inculpaţii Dincă Ioan Răzvan şi P.G.", se arată în motivarea deciziei.
 
Aceasta nu este unica discuţie purtată referitor la declaraţiile ce urmau să fie date în faţa organelor de anchetă.
 
"I. M. G: Facem şedinţă de grup...(cu referire la întâlnirile dintre inculpaţi)
 
Roxy: Nasol de voi!
 
I. M. G: Ce vom face şi cum vom da declaraţii după data de 27.(cu referire la data de 27 februarie 2015 indicată ca termen de predare a documentelor, în ordonanţa nr. 12613/P/2013 din data de 04 februarie 2015)", este o altă conversaţie redată de procurori şi de care judecătorii au ţinut cont.
 
Referitor la aceste discuţii, Dincă a recunoscut doar faptul că aceste întâniri au fost organizate, dar nu şi scopul acestora.
 
"Cu toate acestea, judecătorul consideră că declaraţia inculpatului Dincă Ioan Răzvan, potrivit căreia întalnirile au avut ca unic scop discuţiile cu privire la existenţa şi locul unde se află înscrisurile solicitate de organele de urmărire penală este contrazisă de conţinutul proceselor-verbale de redare a convorbirilor purtate de inculpaţii şi martorii din cauză, din care rezultă în esenţă că inculpatul a fost cel care a coordonat atât conţinutul declaraţiilor ce urmau să se dea, cât şi întreaga abordare în faţa organelor judiciare", se mai arată în motivarea instanţei.
 
În cadrul documentului citat, este redată şi o discuţie din care reiese că directorul suspendat al Operei a încercat să distrugă şi eventual să sustragă numite mijloace de probă.
 
"Răzvan: Bună ziua, domnu' director. Ce faceţi domnu' director ?
 
Domn: Ce să fac, uite ieşisem în curte, în curtea curţii (cu referire la Curtea de Conturi a României).(...) Şi v-am mai căutat. Rămăsese că ne vedem. Vreau neapărat să ne vedem, că v-am spus că am hârtia aia la mine.
Răzvan: Da
 
Domn: Să vedeţi ce scrie nebunul ăla şi poate o fi şi adevărat câte ceva din ce spune ăla şi până în toamnă când venim mai aveţi timp să faceţi ceva, să remediaţi, să... mă înţelegeţi?
 
Răzvan: Am înţeles.
 
Domn: Că nu ştiu ce spune el cu vinciuri, cu pa măsii, cu amortizoare, cu draci, cu laci, cu scena, cu mă-sa-n-c*r ce spune acolo şi...
 
Răzvan: Da. Ăăă, eu am de depus ceva până mâine puternic şi mare şi lung. Hai să ne întâlnim, ne întâlnim poimâine. Puteţi?
 
Domn: Poimâine fiind joi. (...) Da, în principiu pot. Da. Cred că da.
 
Răzvan: Bine domnule director. Hai să ne auzim atunci joi şi vă sun eu", este o convorbirea telefonică purtată în 10 martie de către Răzvan Dincă cu o persoană cu atribuţii de control în cadrul Curţii de Conturi, din care reiese, susţin magistraţii, că cei doi urmau să altereze un înscris sau act.
 
În ciuda acestor probe, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Sectorului 1 a stabilit că nu sunt întrunite condiţiile ca directorul Operei să fie arestat preventiv.
 
Directorul Operei Naţionale, Răzvan Dincă, este cercetat în libertate, începând din 13 mai, după ce Judecătoria Sectorului 1 a respins cererea procurorilor de arestare preventivă, instanţa dispunând măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, timp în care acesta va fi suspendat din funcţie.
 
Magistratul de la Judecătoria Sectorului 1 a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de Răzvan Dincă, pe o durată de 60 zile, din 13 mai până la 11 iulie.
 
În perioada controlului judiciar, directorul Operei Naţionale trebuie să meargă la secţia de poliţie în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul, în zilele stabilite prin programul de supraveghere, la Parchet sau la instanţă, ori de câte ori este chemat şi să anunţe dacă îşi schimbă locuinţa și nu poate să ocupe funcţia de director al Operei Naţionale şi are interdicţie să meargă la sediul Operei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii