Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:24 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Monument de for public Ministerul Culturii a dat municipiului Călăraşi o statuie cu o valoare de inventar uriaşă

ro

01 Oct, 2015 04:43 1829 Marime text
Ieri, printr-o hotărâre de Guvern semnată de primul ministru Viorel Ponta, şi contrasemnată, pentru ministrul culturii, de Ion Vulpescu, pentru ministrul dezvoltării regionale, de Sirma Granzulea, şi de ministrul finanţelor publice Eugen Orlando Teodorovici, a fost transmis un monument de for public din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Culturii, în domeniul public al Municipiului Călărași și în administrarea Consiliului Local Călăraşi.

Predarea-preluarea bunului se face pe bază protocol încheiat între părţi, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ la care facem referire.
Potrivit documentului amintit este vorba despre Statuia "Ecvestră Carol I", realizată de Florin Codre, amplasată în Piaţa Prefecturii din Călăraşi.
Statuia, dobândită în anul 2008, în baza unei comenzi din anul 2006, este realizată din bronz, înaltă de 8 metri, lungă de 9,4 metri şi cu o lăţime a soclului de patru metri.
Monumentul de for public are o valoare de inventar impresionantă: 3.600.000 de lei.
Facem precizarea că la dezvelirea statuii, în luna mai 2008, a fost prezent şi Regele Mihai I al României.

Ce sunt monumentele de for public

Potrivit legislaţiei în vigoare, monumentele de for public sunt bunuri imobile, lucrări de artă plastică, artă monumentală, construcţii sau amenajări neutilitare, având caracter decorativ, comemorativ şi de semnal, amplasate în spaţii publice, într-o zonă de protecţie, pe terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.
Prima condiţie pentru ca o operă de artă să fie considerată monument de for public este amplasarea sa în spaţiu public, pe terenuri aparţinând domeniului privat al statului ori al unităţilor administrativ teritoriale.

Foto: romaniaregala.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii