Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:47 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Monica Macovei cere excluderea din avocatură a lui Victor Ponta

ro

13 Jan, 2015 16:34 1542 Marime text
 
Europarlamentarul Monica Macovei a trimis o cerere Baroului de Avocaţi Bucureşti prin care solicită excluderea din avocatură a premierului Victor Ponta. Macovei susţine că Ponta a intrat în avocatură fără examen în baza diplomei de doctor în Drept, titulatură la care Victor Ponta doreşte să renunţe. 
 
„Vă solicit să îl excludeţi din Baroul Bucureşti pe domnul Victor Viorel Ponta, luând act de faptul că acesta nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a exercita profesia de avocat, pe care a dobândit-o fără examen, ca titular al diplomei de doctor în drept“, arată Monica Macovei. 
 
Monica Macovei a reamintit şi faptul că Universitatea din Bucureşti a decis, în luna iulie 2012, că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat, concluziile expertizei stiintifice arătând că "autorul a plagiat patru surse majore", teza constituind “un plagiat vădit". „Decizia domnului Victor Ponta de a renunţa la titlul de doctor în drept anulează pe cale de consecinţă şi Decizia nr. 644 din 07.01.2005, de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, potrivit art. 16, aliniatul 2 litera a) din Legea 51/1995. O persoană fără diplomă de doctor în drept nu poate fi primită în profesia de avocat fără examen de admitere, aşa încât calitatea de avocat a domnului Ponta a încetat. Pe baza acestor fapte şi a Legii pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, vă solicit să îl excludeti pe domnul Victor Viorel Ponta din Baroul Bucureşti“, a încheiat cererea deputatul european Monica Macovei.
 
Sursa: adevarul.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii