Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:03 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Modificări în Socep SA

ro

02 Sep, 2015 22:18 2630 Marime text
Potrivit Monitorului Oficial al României cu numărul 4589/2015-08-27, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din cadrul SOCEP SA, cu sediul în Constanța, Incinta Port Nou, Dana 34, a decis să aprobe achiziția unui pod de containere SRS, a două RTG și a unui program TOS de la Paceco SA Spania la prețul de 9.369.000 euro.
 
Totodată, s-a aprobat modificarea și modernizarea căii de rulare pentru podurile de containere și efectuarea investiției constând în realizarea unui siloz vertical de cereale de 100.000 tone. De asemenea, s-a aprobat ca finanțarea investițiilor să se asigure din surse proprii până la maxim 30%, urmând ca minim 70% din valoarea investițiilor să se finanțeze prin credite bancare.
 
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din cadrul SOCEP SA a aprobat achiziția pachetului majoritar al societății Casa de Expediții Phoenix SA – operator portuar, deținut de către Socefin SRL și modificarea articolului 9 din actul constitutiv al societății Socefin SRL, care va avea următorul conținut: „societatea va fi administrată de un administrator unic numit pe perioadă nedeterminată”. Camelia Nebi a fost numită în funcția de administrator unic al Socefin SRL, iar administratorii Dumitru Carapiti, Stelian Grasu, Stere Cicio și Ion Stanciu și-au încetat mandatul.
 
SOCEP SA operează în Portul Constanţa două terminale distincte: un terminal de containere şi un terminal de mărfuri generale cu o capacitate anuală de operare de 3 milioane de tone. Socep este controlat de oamenii de afaceri Niculae Duşu şi Ioan Duşu prin intermediul producătorului de BCA Celco Constanţa şi prin firma DD din Constanţa, care deţin participaţii de 24,6% şi respectiv 31,8% din acţiunile operatorului portuar.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii