Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:10 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Modificări importante ale legii electorale, aprobate de Camera Deputaţilor Se simplifică accesul la vot al alegătorilor români aflați în străinătate

ro

05 Jul, 2019 13:36 1435 Marime text
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința opiniei publice faptul că, în data de 3 iulie 2019, Camera Deputaților a adoptat, în calitate de cameră decizională, propunerea legislativă pentru modificarea și completarea unor acte normative în materie electorală.

Textul inițiativei legislative a fost formulat pe baza propunerilor Autorității Electorale Permanente și vizează modificarea și completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, precum și a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu scopul primar de a extinde accesul la vot al alegătorilor români aflați în străinătate.

Principalele metode de a îmbunătăți accesul la vot al alegătorilor români aflați în străinătate sunt următoarele:

a) stabilirea posibilităţii alegătorului care dorește să voteze în străinătate la alegerile pentru Preşedintele României de a se înregistra în Registrul electoral ca alegător în străinătate, prin intermediul unui formular on-line, la care vor anexa copia scanată sau fotografia actului de identitate; alegătorii care votează fără a fi formulat cerere în acest sens vor fi înscriși în listele electorale suplimentare;
b) creșterea duratei votării la secțiile de votare din străinătate; votarea va începe în ziua de vineri, ora locală 12.00 şi se va încheia la ora locală 21.00, iar în ziua de sâmbătă, votarea se deschide la ora locală 07.00 şi se va încheia la ora locală 21.00; în ziua de duminică votarea se deschide la ora locală 07.00 şi se va încheia la ora locală 21.00;
c) posibilitatea prelungirii programului de votare; astfel, alegătorii care la ora 21.00 se vor afla la sediul secţiei de votare, precum și cei care se vor afla la rând  în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot vor putea să îşi exercite dreptul de vot; un membru al biroului electoral al secției de votare desemnat de președintele acestuia va verifica la ora 21.00 dacă în afara sediului secţiei de votare se află alegători care așteaptă să își exercite dreptul de vot și va constata și monitoriza ordinea în care aceștia au acces în localul de vot; alegătorii aflați in situațiile mai sus menționate vor putea vota până cel mult la ora 23.59.
d) implementarea votului prin corespondență la alegerile pentru Președintele României; alegătorii cu domiciliul sau reședința în străinătate care doresc să voteze prin corespondență vor trebui să se înregistreze prin intermediul unui formular on-line, la care vor anexa copia scanată sau fotografia actului de identitate, precum și a documentului emis de statul străin care dovedește dreptul de ședere; alegătorii care s-au înregistrat ca alegători prin corespondență vor primi documentele aferente ambelor tururi de scrutin pentru Președintele României, putând alege, în funcție de termenele de livrare a corespondenței, să transmită plicurile în țară sau la sediile misiunilor diplomatice și consulare;
e) creșterea capacității secțiilor de votare din străinătate prin mărirea numărului membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare și, implicit, a numărului operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate;
f) generarea listelor electorale suplimentare din străinătate în format electronic, în mod automat, pe baza datelor înregistrate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.
g) continuarea bunelor practici utilizate la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2019 prin constituirea Rețelei electorale naționale, for de cooperare pentru a adresa noile provocări la adresa securității și rezilienței sistemului electoral românesc; 
h) posibilitatea finanțării campaniei electorale pentru funcția de Președinte al României și de către formațiunile politice care propun candidați, actualul cadru legislativ restrângând aria finanțatorilor la candidați.
Precizăm că datele privind adresele din străinătate ale alegătorilor care se vor înregistra on-line pe site-ul ce va fi creat de Autoritatea Electorală Permanentă ca alegători în străinătate sau ca alegători prin corespondență nu vor fi accesibile autorităților locale sau fiscale, ci numai organismelor electorale și/sau instituțiilor care organizează votul în străinătate și votul prin corespondență.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ALBU ION 05 Jul, 2019 14:44 De ce nu este suficient ca, pentru a vota, in tara sau in strainatate, cetateanul roman care are drept de vot, sa se prezinte cu actul de identitate (CI, pasaport sau Buletin), sa se legitimeze, sa se verifice ca nu a mai votat anterior in acel scrutin si sa voteze?! In actul de identitate exista : numele, parintii, datele de nastere, cetatenia romana, CNP-ul, exclusiv ale acestui alegator, adica totul despre alegatorul respectiv! De ce trebuie toata tevatura cu "inregistrarea anterioara", "corespondenta" cu consulatul, birocratia inerenta...?! Evidenta completa a celor care exprima votul se face ad-hoc,electronic, atunci cand se verifica datele alegatorului, la sectia de votare. De ce trebuie neaparat liste si dosare cu liste, o birocratie intreaga si...cui foloseste?! Sa nu-mi spuneti ca ar trebui sa aiba alegatorul nu stiu ce Carte de Identitate Electronica sau sofisticata! As vrea sa ma lamuresc si eu! Va multumesc pentru raspuns!