Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:44 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mircea Duşa, în Portul militar Constanţa

ro

09 Aug, 2014 14:34 2760 Marime text
Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa a vizitat, azi, în portul militar din Constanța, unele dintre navele ce aparțin Forțelor Navale Române, precum și standurile cu echipamente și tehnică militară, în cadrul Zilei porților deschise, manifestare ce face parte dintr-o serie de evenimente organizate cu prilejul Zilei Marinei Române.
 
Ministrul Apărării a fost însoțit de șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral dr. Alexandru Mîrșu, cei doi deplasându-se printre sutele de turiști aflați în portul militar. 
 
Mii de turiști sunt așteptați în portul militar din Constanța la Ziua porților deschise. Comandorul Mihai Panait declara joi că în acest an sunt așteptați cel puțin la fel de mulți vizitatori în portul militar, ținând cont că, în 2013, peste 12.000 de persoane au vizitat navele militare cu ocazia Zilei porților deschise. 
 
Turiștii pot vizita, între orele 9,00 și 17,00, navele militare maritime, fluviale, nava școală "Mircea", care se va afla la terminalul pentru pasageri alături de velierul "Adornate", submarinul "Delfinul", putând asista și la spectacole susținute de fanfara Forțelor Navale și diferite ansambluri artistice.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii