Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:59 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Transporturilor este îngrijorat - firmele de construcţii intră în faliment pe bandă rulantă

ro

14 Dec, 2015 10:00 1577 Marime text
 
Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, se declară îngrijorat că firmele de construcţii dau faliment pe bandă rulantă, în condiţiile în care că Guvernul a reuşit să atragă, anul acesta, de zece ori mai puţini bani europeni faţă de anul anterior: „La calea ferată, procentul e la 80-90%. Din ce am avut la autostrăzi e mai bine, dar nici acolo”.

Dată fiind această situație de fapt, ministrul avertizează: "Avem o mare problemă, nu o sa mai avem, în curând, cu cine să lucrăm. O să luăm în serios glumele despre chinezi, să ne dorim să vină ca să continuăm aceste proiecte".

El a încercat să explice cum stă treaba cu fondurile europene allocate acestui sector, arătând că Guvernul Ponta a transferat autoritatea de management de la Transporturi la Ministerul pentru Fonduri Europene: „În anul în care a fost la Ministerul Transporturilor, absorbția a fost de 25%. În anul când a trecut dincolo, la 2.65%, a zecea parte”, a mai spus Costescu.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii