Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:38 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Sănătăţii, veste de excepţie pentru farmaciștii rezidenți

ro

05 Dec, 2013 09:54 1166 Marime text

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a declarat miercuri, la cea de-a doua ediție a Galei Farmaciștilor din România, că începând cu anul următor "farmaciștii rezidenți vor primi o bursă" iar farmaciștii din spitale vor beneficia de o salarizare mai bună.

"Începând cu anul viitor, un prim pas va fi acela prin care și farmaciștii rezidenți vor primi o bursă și, nu în ultimul rând, și farmaciștii din spital vor avea o salarizare mai bună decât au astăzi, pentru că și farmacistul din spital trebuie să fie privit la fel ca medicul care lucrează în spital. Este o preocupare, este o rezultantă a discuțiilor pe care le-am avut cu Colegiul Farmaciștilor din România, cu care sper că am pus bazele unui parteneriat apt să ducă la îmbunătățirea activității", a afirmat Eugen Nicolăescu, scrie Agerpres.

El a spus că se dorește modificarea Legii sănătății, pentru o mai bună desfășurare a profesiei de farmacist.

"Acum încercăm să facem anumite modificări în Legea sănătății și una din aceste modificări este perfecționarea, îmbunătățirea de a da mai multă competență, mai multă responsabilitate, mai multă autoritate în reglementarea profesiei Colegiului Farmaciștilor din România. Veți vedea că tot ceea ce vrem să facem pentru realizarea acestui obiectiv credem noi că va duce la o desfășurare a profesiei de farmacist cu reglementări moderne, cu reglementări corecte și, mai ales, cu respect față de profesia de farmacist", a subliniat ministrul.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii