Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:37 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Liviu Pop a declarat că 90% dintre manualele pentru elevii de clasa a V-a vor fi pe băncile elevilor în 10 octombrie

ro

21 Sep, 2017 21:47 1626 Marime text
Ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Pop, a declarat în această seară la Antena 3 că după ce Editura Didactică va ajunge în subordinea MEN, competiţia pentru manuale va fi "mutată" între autori, informează Agerpres.ro. 
 

"Noi avem manuale în România de pe vremea domnului Marga, de 20 de ani. Cu această ultracompetiţie între autori este învăţământul mai bun ca acum 20 de ani? Vom muta competiţia pentru manuale între autori. Autorii pot să scrie manualele, dar noi trebuie să ne asigurăm, ca stat, prin Editura Didactică şi Pedagogică, de faptul că nu mai am întârzieri de manuale la clasă", a spus Pop.

 
Întrebat când vor ajunge manualele de clasa a V-a în şcoli, ministrul a spus în 90% dintre acestea vor fi pe băncile elevilor în 10 octombrie.
 

"În 10 octombrie vom avea 90% dintre ele. Vă asigur că vom avea resursă educaţională pentru fiecare elev. Să nu mai facem erori de sistem, Editura Didactică şi Pedagogică vine în subordinea MEN. În momentul în care avem actul normativ, în maximum o săptămână începem licitaţia pentru manualele de clasa a VI-a şi pentru toate manualele de clasele I-V care nu au fost licitate. 100% rezolvăm problema. Prin Legea manualului şcolar pe care o avem în programul de guvernare şi pe care, aşa cum am spus, săptămâna viitoare o vom lansa în dezbatere publică, vom finaliza această harababură a manualelor şcolare şi îi asigur pe toţi părinţii, elevii şi profesorii că tot ceea ce va ajunge în ghiozdanul elevului, în faţa elevului va fi certificat de cineva", a afirmat demnitarul.

Sursa: Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii