Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:49 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Energiei „Am decis să îi acționez în instanță pentru insultă și calomnie pe Iulian Iancu și pe Andreea Paul”

ro

04 Dec, 2014 16:46 1630 Marime text
Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a declarat astăzi că îi va da în judecată pe parlamentarii Iulian Iancu (PSD) și Andreea Paul (PNL), pentru insultă și calomnie, informează B1 TV.

„Lucrurile în spațiul public au depășit o limită. Am decis să îi acționez în instanță pentru insultă și calomnie pe Iulian Iancu și pe Andreea Paul. Domnul Iancu răspândește de aproximativ 10-12 zile, în spațiul public, foarte multe insulte, calomnii. Cred că trebuie respectată o anumită decență în toate afirmațiile care se fac”, a spus acesta, citat de B1 TV.

Deputatul PSD Iulian Iancu l-a acuzat pe ministrul Nicolescu, fost manager al OMV Petrom, că, odată ajuns în Guvern, a început să facă lobby pentru această companie în detrimentul intereselor statului român.

Acuzațiile vin în contextul în care Guvernul Ponta a decis, miercuri, amânarea cu un an a renegocierii redevențelor.

Nicolescu a mai declarat că își asumă documentul în care își prezintă poziția pentru redevențe, însă a precizat că nu este de acord ca fără aprobarea sa astfel de documente să ajungă în spațiul public.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii