Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:12 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc Va participa, mâine, la Reuniunea miniștrilor apărării din ONU

ro

07 Sep, 2016 15:40 1335 Marime text
Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, va participa mâine, la Londra, la Reuniunea miniștrilor apărării din Organizația Națiunilor Unite, dedicată operaţiilor de menţinere a păcii, la invitaţia secretarului britanic al Apărării, Michael Fallon.

În cadrul reuniunii se vor aborda teme de actualitate de pe agenda ONU de menţinere a păcii, precum: stadiul implementării angajamentelor asumate de statele participante la Summit-ul pentru menținerea păcii din 28 septembrie 2015; implementarea rezoluţiilor ONU pe tema „Femeile, pacea şi securitatea”; măsurile necesare pentru eficientizarea operaţiilor şi misiunilor ONU, înainte şi după dislocare; situaţia curentă privind măsurile de reducere a problemelor legate de exploatarea şi abuzurile sexuale în operaţii şi misiuni; dislocarea rapidă a capabilităţilor de menţinere a păcii.

La Summit, România a anunţat o contribuţie la nivel de observatori, capabilităţi de transport aerian şi de sprijin de luptă. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii