Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:15 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul apărării naţionale Mihai Fifor, vizită în Regatul Haşemit al Iordaniei

ro

28 Apr, 2018 11:19 1735 Marime text

Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, va efectua, în perioada 28 aprilie - 2 mai, o vizită în Regatul Haşemit al Iordaniei, în vederea participării la  reuniunea "Procesul Aqaba". În acest context, va fi primit de Majestatea Sa, Regele Abdullah al II-lea bin al-Hussein, la Palatul Regal din Aqaba, și va avea o întrevedere cu Preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore al Forţelor Armate Iordaniene, general-locotenent Mahmoud Freihat.

Procesului Aqaba este o platformă de dialog strategic, lansată la inițiativa Majestății Sale, Regele Abdullah al II-lea bin al-Hussein, în 2015, şi are ca scop coordonarea acțiunilor comunității internaționale pe tema luptei împotriva terorismului şi extremismului.

Până în prezent, s-au desfășurat patru reuniuni cu caracter transregional, țările participante împărtășind aceleași preocupări pentru consolidarea stabilității şi securității, indiferent de contextul geopolitic sau geostrategic al regiunii din care fac parte (au participat reprezentanți ai statelor din Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Est, Vest, Asia de Sud-Est şi Balcani).

Actuala rundă de discuţii va fi coprezidată de Regele Abdullah al II-lea bin al-Hussein al Iordaniei şi Taro Kono, ministrul afacerilor externe al Japoniei, cu participarea unor reprezentanți la nivel înalt (miniștri de externe, ai apărării, de interne, justiție şi înalți funcționari din cadrul structurilor naționale de securitate) din SUA, Canada, Marea Britanie, Franța, Germania, Olanda, Spania, Italia, România, precum şi funcționari de rang înalt din cadrul ONU, NATO şi UE.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii