Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:59 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Militarii şi poliţiştii ar putea beneficia de un ajutor din partea statului. Ce prevede acesta şi ce condiţii trebuie îndeplinite

ro

06 Mar, 2018 15:58 7968 Marime text
Un proiect de act normative trimis spre adoptare la Camera Deputaţilor arată că militarii şi poliţiştii ar putea beneficia de un ajutor financiar din partea statului pentru a achita o parte din ratele pentru locuinţele luate prin credit imobiliar.  
 
La articolul 1 al proiectului de lege se prevede că articolul 31 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(1) Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător are dreptul la o compensaţie pentru chirie sau plata ratei/fracţiuni din rata unui împrumut contractat în vederea achiziţionării unei locuinţe, în cuantum de până la 50% din salariul de bază".

 
La articolul 2 se prevede că articolul 201 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, cu modificările şi completările ulterioare, alineatele (1) — (3) se modifică si vor avea următorul cuprins:

„(1) Cadrele militare în activitate numite în prima funcţie sau mutate în interesul serviciului într-o altă garnizoană decât cea în care îşi au domiciliul şi care nu deţin locuinţă proprietate personală în acea garnizoană, nici ei şi nici soţiile sau soţii acestora, în situaţia în care nu li se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător, au dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie sau plata ratei/fracţiuni din rata unui împrumut contractat în vederea achiziţionării unei locuinţe, în cuantum de până la 50% din solda lunară.
(2) Cadrele militare în activitate numite în prima funcţie sau mutate în interesul serviciului într-o garnizoană în care îşi au domiciliul, dar care nu deţin locuinţă proprietate personală, nici ei şi nici soţiile sau soţii acestora, în situaţia în care nu li se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător, pot beneficia, în cazuri justificate, pe baza rezultatelor anchetei sociale efectuate de o comisie constituită prin ordin al ministrului apărării naţionale, de compensaţia lunară pentru chirie sau plata ratei/fracţiuni din rata unui împrumut contractat în vederea achiziţionării unei locuinţe, prevăzute la alin. (1), la propunerea comandanţilor sau a şefilor cadrelor militare respective.
(3)Cuantumul concret al dreptului prevăzut la alin. (1) şi (2), precum şi condiţiile de acordare a acesteia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului apărării naţionale."

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii