Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:29 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mihai Petre ar putea fi demis din funcţia de preşedinte al Organizaţiei de Tineret

ro

18 Jan, 2012 21:19 1676 Marime text

55492_mihai_petre_0084_1.jpgSurse din cadrul organizaţiei de tineret al PDL au declarat că prim vicepreşedintele organizaţiei, Ionuţ Fântână ar fi convocat pentru data de 30 ianuarie o şedinţă a Consiliului de Coordonare Judeţean. Pe ordinea de zi este un singur punct: revocarea preşedintelui, în persoana lui Mihai Petre. Demersul ar fi primit deja 23 de semnături din partea membrilor şi este susţinut şi de Viorel Popescu cel care doreste să candideze pentru funcţia de preşedinte la municipiu. La rândul său, Ionuţ Fântână îşi doreşte funcţia deţinută de Minai Petre.

Mihai Petre a declarat că ştie ce se întâmplă în Organizaţia de Tineret, dar consideră că sunt alte priorităţi în momentul de faţă atât pe plan local, cât şi pe plan naţional, având în vedere evenimentele din ultimele zile. „Voi vorbi la momentul potrivit", a declarat Mihai Petre.

Situaţia se datorează tensiunilor care au apărut între acesta şi liderul de la judeţ, Gigi Chiru, după ce Petre a anunţat că vrea să candideze la Primaria Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • mariana 18 Jan, 2012 21:56 Nu e de vina nimeni ca nu reusesti Tu sa aduni lumea in jurul tau?Vezi alegerile de la OT.