Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:20 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mihai Fifor a participat la bilanţul activităților Statelor Majore ale Forțelor Aeriene și Navale pentru anul 2017

ro

25 Jan, 2018 14:52 1290 Marime text
Statele Majore ale Forțelor Aeriene și Navale au desfășurat joi, 25 ianuarie, ședințele de autoevaluare a activităților pe anul 2017, în prezența ministrului apărării naționale, Mihai Fifor, a secretarilor de stat Mircea Dușa și Florin Vlădică și a șefului Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă.

„Statul Major al Forțelor Aeriene a acționat pentru consolidarea structurilor de apărare aeriană cu un grad sporit de sustenabilitate și interoperabilitate, flexibile, superioare din punct de vedere tehnologic, rapid dislocabile și capabile să fie angajate în operații pe teritoriul național sau la distanțe mari de acesta”, a spus șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, general de flotilă aeriană Viorel Pană, în cadrul autoevaluarii activității SMFA. Acesta a precizat că s-a urmărit menținerea unui nivel adecvat al capacității de luptă a forțelor și mijloacelor care participă la apărarea aeriană națională și contribuie la apărarea colectivă în cadrul Alianței.

Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, a declarat că anul în anul 2017 Forţele Aeriene Române au reușit parcurgerea unor etape importante în procesul de modernizare a tehnicii de luptă. În acest sens, a amintit finalizarea etapei iniţiale de introducere în serviciu a avionului F-16 Fighting Falcon, prin recepția ultimelor trei aeronave din cele 12 ale primului lot de aparate multirol, precum și semnarea contractului de achiziție pentru înzestrarea cu primul sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM) – PATRIOT.

„Aţi scris o nouă filă de istorie pentru aviaţia noastră, un pas către o tehnologie superioară, crescând atât capabilitatea Forţelor Aeriene Române, cât şi încrederea aliaţilor că putem susţine executarea de misiuni comune la standarde NATO”, a apreciat ministrul apărării. În ceea ce privește obiectivele stabilite pentru anul 2018 și perioada următoare în domeniul înzestrării, ministrul Fifor a menționat, printre altele: continuarea programului de achiziții PATRIOT – pentru anul 2018 fiind parcuse etapele necesare și alocat bugetul necesar achiziției celui de al doilea sistem, continuarea procesului de implementare a înzestrării cu avionul de luptă multirol – prin identificarea soluțiilor de asigurare a încă 36 de aeronave F-16, precum și pregătirea concepției de înzestrare cu elicoptere noi.

„Important este faptul că am reușit menținerea alocării a două procente din PIB pentru Apărare, ceea ce ne asigură posibilitatea unei planificări eficiente și inteligente a investițiilor în dotarea cu echipamente performante, cu implicarea la maximum a industriei naționale de apărare,” a adăugat ministrul Mihai Fifor la ședința de bilanț a Forțelor Aeriene.


În cadrul autoevaluării activității Statului Major al Forțelor Navale, șeful SMFN, viceamiralul Alexandru Mîrșu, a făcut cunoscut că eforturile principale ale Forțelor Navale în anul 2017 au fost concentrate pe menținerea capacității operaționale a forțelor puse la dispoziția NATO și pe inițierea programelor de înzestrare și de modernizare a platformelor navale, în vederea participării la apărarea zonei de responsabilitate și îndeplinirea angajamentelor internaționale asumate. „După trei ani, am reluat participarea noastră la operațiile Alianței din Marea Mediterană, dovedind astfel că Forțele Navale Române sunt un partener de nădejde și un furnizor de securitate pentru celelalte state membre ale NATO. La fel de importantă este și participarea noastră la misiuni în compunerea grupărilor navale permanente ale NATO care au operat în Marea Neagră anul trecut”, a precizat viceamiralul Mîrșu.

„Am declarat public că 2018 este anul demarării marilor proiecte de achiziţii pentru forţele navale, și mențin acest angajament”, a declarat ministrul Fifor la sfârșitul prezentării stării structurii Forțelor Navale.  Ministrul a asigurat că echipa de conducere a MApN tratează cu maximă prioritate finalizarea procedurilor necesare demarării în cel mai scurt timp a programelor de achiziții pentru Forțele Navale. „Proiectul-cheie este, fără îndoială, înzestrarea cu corvetele multifuncționale, pentru că așa vom debloca, prin offset-ul aferent achiziției corvetelor, și programul de modernizare a celor două fregate și, în același timp, vom crea condițiile startării achizițiilor pentru sistemul de instalații mobile de lansare de rachete antinavă – care va folosi același tip de rachete ca cele ce vor înzestra corvetele. Depinde, așadar, doar de noi să demarăm cât mai repede aceste trei programe care vor aduce, în primul rând, relevanţă forţelor navale în sistemul de apărare a litoralului naţional, dar şi în viitoarele misiuni ale Alianţei Nord-Atlantice,” a declarat ministrul apărării naționale.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii