Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:33 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mihai Dragoș, președinte CTR, îi încurajează pe tineri să iasă în stradă

ro

04 Nov, 2015 14:20 2022 Marime text
 
Reprezentanții elevilor, studenților și tinerilor din România susțin revendicările exprimate de protestatari în primele zile după incident, inclusiv modificarea legislației și reglementărilor referitoare la protecția împotriva incendiilor și intervenția în caz de urgență, verificarea de urgență a tuturor cluburilor existente, introducerea de elemente relevante de educație civică, comunitară și sanitară în învățământul preuniversitar, finanțarea corespunzătoare a sistemului de sănătate, înăsprirea pedepselor pentru corupție, sancționarea penală a celor care aveau atribuții în prevenirea unui asemenea dezastru și au greșit explicit, precum și sancționarea politică a celor care au păstorit sistemele care au dat greș, distrugând viețile a sute de oameni, victime, familii și prieteni ai victimelor.
 
De asemenea, reprezentanții elevilor susțin că își doresc un stat responsabil, care să își facă bine și corect treaba și o clasă politică dispusă să lucreze pentru cetățeni, nu pentru propriile interese.
 
„Suntem profund întristați, dar și foarte revoltați de faptul că au murit zeci de tineri și mulți alții au fost grav răniți în primul rând din cauza incompetenței statului român de a-și face treaba cum ar trebui. Nu trebuie să mai tolerăm sub nicio formă o astfel de situație și un astfel de mod de a face politică și de a conduce instituțiile statului. Nu e vorba despre un guvern sau altul, despre un primar sau altul sau despre un politician anume. E vorba despre responsabilitate, despre respect față de cetățeni, despre cinste și corectitudine. Asta ne dorim de la toate instituțiile statului român. Când fiecare își va îndeplini bine și corect atribuțiile, România va progresa cu adevărat. De asemenea, politicienii trebuie să se trezească și să adoarmă permanent cu gândul că au fost aleși de cetățeni și sunt obligați să lucreze doar pentru cetățeni, nu pentru alte interese obscure. Studenții, tinerii în general, sunt un factori generatori de schimbare în societățile de peste tot din lume, și suntem convinși că și în România, dând dovadă de responsabilitate socială și civică și de unitate vom reuși să transformăm în bine modul de funcționare al statului român și al clasei politice.”, a declarant  Vlad D. Cherecheș, președinte Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).
 
„Suntem profund marcați de tragedia din clubul Colectiv. Am ținut doliu, însă acum este timpul să ne gândim ce învățăm și, mai ales, să decidem în ce tip de societate vrem să trăim. România s-a trezit din ce în ce mai mult în ultimii ani, societatea civilă a luptat și a obținut unele succese, însă ea nu a fost curățată de cancerul corupției și nici politicienii nu au învățat să își respecte cu adevărat cetățenii. De data aceasta, corupția a arătat că ucide și că oricare dintre noi putem fi victime. Nu mai este un semn de întrebare, este o certitudine. Trebuie să ne schimbăm cu toții. Trebuie să ne schimbăm noi, trebuie să-i schimbăm pe cei care conduc sistemele prin care corupția este întreținută și încurajată și trebuie să refuzăm să mai tăcem în fața abuzurilor.”, a transmis printr-un comunicat de presă Mihai Dragoș, președinte Consiliul Tineretului din România (CTR).
 
„Din păcate am avut nevoie de o tragedie pentru a răspunde ca societate civilă abuzurilor şi corupției din sistem, abuz şi corupție pe care toți le cunoaştem, şi din nefericire am fost obişnuiți pentru prea mult timp să le tolerăm. Ni s-a demonstrat că abuzurile, lipsa de transparență, incompetența nu doar că încetinesc sau chiar opresc evoluția țării, dar şi ucid. Ucid zeci de oameni, ucid speranțele generației de azi şi viitorul generației de mâine. Ne alăturăm protestelor care cer schimbarea sistemului corupt şi vetust, proteste care au demonstrat că societatea civilă poate impune agenda publică şi poate modifica starea de fapt. Demisia Guvernului reprezintă doar un mijloc, nu un scop în sine. România nu se schimbă prin demisii, ci printr-o schimbare reală de mentalitate. Abia în momentul în care vom putea fi siguri că autoritățile se asigură de bunul mers şi de siguranța noastră, când domenii precum sănătatea şi educația nu vor rămâne elemente lipsite de importanță la investiții şi noi orientări, vom putea spune că generația tinerilor de astăzi vor avea încredere în România de mâine, atât de neglijată de clasa politică de azi.”, a spus Horia Onița, Preşedintele Consiliului Național al Elevilor (CNE).                                
 


Sursa foto: voceatransilvaniei.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii