Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:46 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Meteorologii anunţă ploi. Vezi prognoza pe trei zile

ro

25 Jul, 2011 07:31 938 Marime text

Primele zile ale acestei săptămâni ne bucurăm de moderaţie termică. Doar prin est şi sud-est va fi ceva mai cald, dar maximele nu vor trece de 32-33 de grade nici chiar aici. De miercuri, ploile se mai potolesc, dar vor reveni la sfârşitul săptămânii în special în vest, centru şi nord.

Vremea rămâne răcoroasă în jumătatea de vest a ţării, unde maximele pot fi şi de numai 21 de grade

Primele zile ale acestei săptămâni ne bucurăm de moderaţie termică. Doar prin est şi sud-est va fi ceva mai cald, dar maximele nu vor trece de 32-33 de grade nici chiar aici. De miercuri, ploile se mai potolesc, dar vor reveni la sfârşitul săptămânii în special în vest, centru şi nord.

Ploile continuă şi luni să acopere jumătatea de vest a ţării, unde vor lăsa cantităţi şi de peste 25 de litri pe metru pătrat, după cum informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Grindina va fi şi ea prezentă, iar vântul şi descărcările electrice vor bifa şi ele aspectul zilei. În jumătatea estică însă, ploile sunt rare, pe suprafeţe mici, iar temperaturile cresc spornic încurajate de soare. Aşadar, în zonele cu ploaie maximele ar putea să rămână şi la numai 21-22 de grade, cum e cazul Dealurilor de Vest, în timp ce spre Câmpia Bărăganului şi Podişul Dobrogei, valorile termice ar putea să urce şi la 33 de grade

Locuitorii capitalei vor avea parte de soare mai mult decât duminică şi de o maximă de 31 de grade. Abia spre seară câteva ploi repezi ar putea să spele din nou aerul încins peste zi. Presiunea atemosferică este mult sub ce ar fi normal, dar începe să crească de la 748 mm coloană de mercur.

Ploile de la munte sunt un bun motiv să vă gândiţi de două ori înainte să vă aventuraţi pe creste. Aversele se aşteaptă să fie torenţiale, vântul va sufla în rafale puternice, iar descărcările electrice vor fi şi ele prezente, alături de căderi de grindină. Astfel de fenomene vor fi active mai ales în Carpaţii Occidentali şi vestul celor Meridionali în prima parte a zilei, dar după masă ploile vor cuprinde toate masivele unde vor lăsa peste 25 de litri pe metru pătrat. Temperatura aerului creşte însă uşor în ciuda norilor groşi care acoperă soarele.

Cei care au avut duminică răbdare să scape de ploile de pe litoral luni vor fi răsfăţaţi de vreme. Marea îşi întâmpină vizitatorii cu soare, temperaturi moderate, de 27-29 de grade Celsius şi o apă la ţărm care deja a atins 25-26 de grade. E drept că la noapte nu e exclus să dea şi ceva ploi în aversă, cu fulgere şi tunete, dar până atunci, e un timp perfect pentru încă un strat de bronz.

Nici marţi nu scăpăm de ploi. Vom avea nevoie de umbrele mai ales după amiază când ploile vor veni din nou cu hotărâre peste majoritatea regiunilor. Doar în sud-estul ţării soarele va fi ceva mai activ. Dar dacă în vest e răcoare, cu maxime şi de numai 22 de grade, în est, vârfurile termice urcă din nou la 32-33 de grade.

În Bucureşti va fi cald, dar înnorat şi cu ploi. Maxima atinge 30-31, dar după masă se vor aduna norii şi vor lăsa ploi de vară, scurte şi rapide.

Miercuri, ploile se mai domolesc. Dar încă se mai aşteaptă averse destul de serioase în vestul, nordul şi centrul ţării. În rest însă, cuptorul începe iar să se încingă, şi de la 23-25 de grade în depresiunile intramontane, în Bărăgan deja vorbim iar de valori de 33 de grade.

Capitala are parte miercuri de o vreme în încălzire. Maxima va atinge 31-32 de grade, soarele nu se mai împiedică de nori, iar vântul abia dacă adie.

Sursa: http://www.realitatea.net/

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii