Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:59 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mercedes, bijuterii, diamante Teşeleanu, judecat pentru abuz în serviciu

ro

26 Feb, 2011 06:56 2067 Marime text

teseleanu.jpgUn om de afaceri din Braşov a dat în judecată Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea şi pe fostul director al acestei instituţii, Iulian Teşeleanu, acuzat de abuz în serviciu, şi cere despăgubiri de 200.000 de lei. Procesul se judecă la Tribunalul Braşov şi are termen în luna martie 2011.
Liviu Bratosin, patron al societăţii Downtown SRL, din Braşov, şi-a repatriat în anul 2008, din SUA, mai multe bunuri proprietate personală: un autoturism Mercedes C Clase şi câteva bijuterii.

Confundat cu un spărgător din Chicago
Ceea ce nu ştia Bratosin este faptul că numele lui figura în câteva note secrete ale Ministerului de Interne ca fiind suspect al spargerii unei bijuterii din Chicago. Urmarea: Poliţia de Frontieră a dat ordin ca marfa să fie consemnată şi să se execute un control fizic total.
Deşi Bratosin avea facturi pentru toate bunurile, procurorilor le-au trebuit doi ani şi jumătate ca să ajungă la concluzia că bănuielile asupra lui sunt neîntemeiate. Abia anul trecut au dispus returnarea bunurilor personale, fără a menţiona, în încheierea care dispune NUP, cine plăteşte cheltuielile legate de staţionarea containerului (179.396 lei, plus TVA).
Căutarea diamantelor inexistente
Iulian Teşeleanu, şef al Bioului Vamal Constanţa Sud Agigea până în luna mai 2010, a confirmat incidentul, dar ne-a declarat că el a respectat protocolul de colaborare cu Poliţia de Frontieră.

"În momentul în care containerul a sosit, s-a dispus controlul fizic total pentru descoperirea unor bijuterii care ar proveni dintr-o spargere a unei bijuterii din Chicago. Am deschis containerul, am inventariat marfa. Cei de la Poliţia de Frontieră ne-au spus să căutăm printre lucruri o geantă cu diamante. Am mai căutat de două ori, totul fiind filmat, dar n-am găsit nimic", zice Teşeleanu.
El a mai precizat că în container se aflau un autoturism Mercedes C Classe şi câteva bunuri personale ale lui Iulian Bratosin, respectiv câteva jucării în care erau ascunse 13 brăţări din aur.

"Bratosin a spus că a ascuns brăţările acolo de frică să nu-i fie furate cu ocazia transportului. A prezentat acte şi facturi pentru toate bunurile. Nu ştiu ce suspiciuni or fi avut cei de la Poliţia de Frontieră, dar pentru Vamă, în afara unor mici nereguli, şi anume că şi-a ascuns bijuteriile, sunt doar nişte mărunţişuri", a spus el.
Teşeleanu: "Nu-s de acord să achit"

În 2010, după ce procurorii au dispus NUP, Bratosin nu şi-a putut lua lucrurile fiindcă i s-a cerut să plătească pentru manipularea şi depozitarea containerului. "Am ţinut containerul atât timp pentru că cei de la Poliţia de Frontieră ne-au spus că marfa şi containerul sunt indisponibilizate, fiind corp de lict. Cei de la compania de shipping au refuzat să-i dea lucrurile pe motiv că n-a achitat 50.000 de euro. Nu sunt de acord să-i achit eu, nu am nicio vină, nici eu, nici compania", adaugă Teşeleanu.

După ce va deschide containerul, Liviu Bratosin va analiza în ce stare de degradare se află autoturismul, care se presupune că a stat peste doi ani şi jumătate într-un mediu coroziv, şi va solicita noi despăgubiri.
Sursa: www.evz.ro



 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii