Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:34 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Membrii unei familii, bănuite că ar fi şantajat reprezentanţii unei firme, reţinuţi

ro

14 Mar, 2015 10:33 1145 Marime text
Poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale - Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) au reţinut trei persoane, membrii unei familii, bănuite că ar fi şantajat reprezentanţii unei societăţi comerciale de construcţii, se arată într-un comunicat de presă al IGPR.

Cei în cauză ar fi solicitat sume de bani cuprinse între  60.000 şi 100.000 de euro, un apartament cu două camere într-un imobil în construcţie, precum şi autoturisme.

Poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale - Inspectoratul General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, au efectuat, joi, percheziţii la locuinţele a trei persoane bănuite de şantaj.

Cei în cauză sunt bănuiţi că, începând cu luna august 2014, ar fi exercitat asupra reprezentanţilor unei societăţi comerciale de construcţii mai multe acte de constrângere, în scopul obţinerii în mod injust a diferite bunuri sau sume de bani.

De asemenea, suspecţii ar fi formulat acţiuni la instanţele de contencios administrativ, cu intenţia de a bloca construcţia unei clădiri de locuinţe de către firma respectivă, deşi imobilul în construcţie a fost ridicat, în urma obţinerii tuturor autorizaţiilor şi avizelor de la instituţiile statului cu atribuţii în domeniu.

Pe parcursul întâlnirilor cu reprezentanţii societăţii, persoanele bănuite ar fi solicitat sume de bani cuprinse între 60.000 şi 100.000 de euro, un apartament cu două camere în imobilul în construcţie sau diverse autoturisme.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe obiecte şi înscrisuri, iar persoanele bănuite, doi bărbaţi şi o femeie, în vârstă de 37, 61 şi respectiv 58 de ani, au fost arestate preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii