Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:46 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mega-dosar la DIICOT Constanţa Bugetul statului, prejudiciat cu un milion de euro

ro

04 Mar, 2016 12:34 2883 Marime text
Azi, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate şi ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, sub coordonarea DIICOT Constanţa, au efectuat 39 de percheziţii la locuințele unor persoane și la sediile unor societăţi comerciale din municipiul Bucureşti și din judeţul Ilfov.

Activitățile s-au desfășurat într-un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la un grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni de evaziune fiscală, constituit din 13 membri.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2014 - 2016, doi cetățeni sirieni, cu sprijinul a doi marocani şi a nouă români, ar fi inițiat un mecanism de fraudare a bugetului de stat în domeniul mărfurilor importate din China, în sistem containerizat, prin portul Constanta Sud Agigea.

Importurile ar fi fost realizate pentru mai multe societăți comerciale cu sediile în București și județul Ilfov, fiind prezentate la autoritatea vamală, documente comerciale falsificate.

Frauda consta în diminuarea valorii reale a bunurilor importate cu consecința înregistrării în contabilitate a unor acte nereale, astfel fiind induse în eroare autoritățile vamale.

În evidentele contabile ale firmelor implicate ar fi fost înregistrate facturi fiscale cu valoare mai mica, în scopul diminuarii taxei pe valoare adăugată de plată.

Mărfurile astfel importate ar fi fost vândute unor societăți comerciale din complexele de tip en-gros situate în județul Ilfov și ulterior comercializate pe piața românească.

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului aproximativ 1.000.000 de euro.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii