Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:30 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dacă va fi arestat preventiv Mazăre pierde funcţia de preşedinte al PSD Constanţa

ro

17 Mar, 2015 18:05 2051 Marime text
 
Premierul Victor Ponta, liderul naţional al PSD, a declarat, în urmă cu doar câteva minute că, potrivit noilor prevederi ale statutului PSD, membrii arestaţi preventiv vor pierde funcţia politică.
Modificarea statutului PSD va fi discutată, pe 20 şi 21 martie, în cadrul Consiliului Naţional al partidului. Amintim, în această ordine de idei, că preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Constanţa a fost reţinut, ieri, pentru 24 de ore, într-un nou dosar, cu privire la posibila săvârşire a infracţiunilor de luare de mită (trei infracţiuni), abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi conflict de interese (două infracţiuni).
În aceste momente se aşteaptă decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care ar putea hotărî arestarea preventivă a primarului Constanţei pentru 30 de zile.
Ponta a menţionat că noile prevederi statutare devin aplicabile imediat după Consiliul Naţional al PSD.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii