Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:39 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE2. Renunță total la viața politică Mazăre a demisionat din PSD. Colegii îl regretă

ro

27 May, 2015 09:46 2806 Marime text


După demisia de la conducerea Primăriei municipiului Constanța, la finalul săptămânii trecute, Radu Mazăre a demisionat și din PSD. El anunțase, de altfel, că se va retrage total din viața politică.

Demisia din partid are loc la mai bine de două luni după demisia din toate funcțiile ocupate în PSD. Amintim că Radu Mazăre era președintele Organizației Județene a PSD Constanța încă din noiembrie 2004.
Menționăm că demisia fostului primar din PSD a fost confirmată, pentru cotidianul ZIUA de Constanța, de Cristinel Dragomir, secretarul executiv al PSD Constanța. Dragomir nu a dorit însă să facă niciun comentariu pe marginea acestei demisii, limitându-se la a declara: „Nu comentăm, doar luăm act de demisie“.

UPDATE:


Contactat telefonic, nici senatorul Nicolae Moga, liderul interimar al PSD Constanţa, nu a dorit să comenteze prea mult pe marginea subiectului, declarând doar că "această demisie era previzibilă".

UPDATE 2


“Radu Mazăre a fost preşedintele PSD Constanţa în ultimii 12 ani. În tot acest timp a ajutat organizaţia să crească, să devină mai puternică şi a fost alături de fiecare dintre membrii ei.
 
În toată perioada în care a condus Municipiul Constanţa, a transformat oraşul nostru fundamental, administraţia condusă de el fiind un etalon la nivel naţional. Indiferent de discursurile politicianiste pe marginea situaţiei sale actuale rămân proiectele şi realizările echipei PSD de la nivelul municipiului, zecile de mii de voturi pe care le-am obţinut în ultimii 12 ani sunt mărturie a performanţei organizaţiei noastre.
 
Demisia lui Radu Mazăre din PSD este o pierdere pentru organizaţia noastră dar îi asigurăm pe constănţeni că munca noastră va continua pentru dezvoltarea Municipiului Constanţa.
 
Îi mulţumim primarului şi colegului nostru Radu Mazăre pentru performanţă administrativă, pentru echipa formată la nivelul organizaţiei noastre şi îi urăm mult succes în continuare”, se arată într-un comunicat remis redacţiei cotidianului ZIUA de Constanţa de Biroul de presă al Organizaţiei Municipale a PSD Constanţa.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii