Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:21 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Măsuri speciale de securitate la Bobotează!

ro

04 Jan, 2014 11:24 2429 Marime text
Peste 200 de jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa şi ai Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis“ vor asigura, luni, 6 ianuarie, în Constanţa măsuri de ordine publică, la procesiunile şi ceremoniile religioase ocazionate de Sărbătoarea Botezului Domnului (Boboteaza).

Potrivit Arhiepiscopiei Tomisului, la manifestarea religioasă care debutează luni, la ora 11.00, sunt aşteptaţi peste 10.000 de credincioşi. Un pluton de 18 subofiţeri, sub comanda unui ofiţer, va face parte din garda de onoare ce însoţeşte procesiunea, conform tradiţiei militare.

Jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică pe durata procesiunii organizate de Arhiepiscopia Tomisului, de la Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, pe B-dul Regina Elisabeta, spre faleza Cazinoului, unde va fi oficiată slujba de sfinţire a apelor. Jandarmii vor asigura paza sticlelor cu apă sfinţită, de duminică, 05 ianuarie, începând cu ora 11.00, iar luni, de ziua Bobotezei, forţele de ordine vor ajuta, la sfârşitul slujbei, la împărţirea sticlelor cu apă sfinţită.
Aceleaşi măsuri de ordine publică vor fi asigurate de jandarmi pe durata slujbei, precum şi pe traseele din oraş la procesiunile organizate în localităţile Medgidia, Cernavoda, Hârşova şi Mihail Kogălniceanu.

Credincioşilor care vor participa la procesiuni şi slujbe religioase li se recomandă să manifeste calm şi înţelegere pentru a nu se produce aglomeraţie, precum şi să acorde o atenţie sporită la modul de asigurare a obiectelor personale (genţi, poşete, etc) şi a celor de valoare.

În cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, cetăţenii se pot adresa direct jandarmilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin la numărul unic de urgenţă 112.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii