Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:11 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marius Apostol, erou rănit în misiune „Îi ofer domnului Daniel Barbu o excursie all inclusive în Afganistan“

ro

24 Sep, 2016 10:44 1927 Marime text
Marius Apostol, preşedintele Asociaţiei Militarilor Veterani şi Militarilor cu Dizabilităţi, rănit în grav în Afganistan de un dispozitiv explozibil improvizat, spune că i se pare incredibilă afirmaţia senatorului ALDE, Daniel Barbu, care compară pericolul „meseriei de politician” cu cel pe care îl întâlnesc minerii şi al militarii din Afganistan. El îl invită pe Daniel Barbu să ia parte la o excursie „all inclusive” în teatrul de operaţii,potrivit News.ro.

„Îi ofer (lui Daniel Barbu - n.red.) o excursie all inclusive în Afganistan. Unde preotul ne citeşte de fiecare dată când ieşim din bază. Acolo Dumnezeu ştie dacă te mai întorci sau nu. Mi se pare incredibilă comparaţia”, spune Marius Apostol, preşedintele Asociaţiei Militarilor Veterani şi Militarilor cu Dizabilităţi „Sfântul Dimitrie”, militar în Armata României rămas cu dizabilităţi în urma unei explozii a unui dispozitiv improvizat din Afganistan.

Marius Apostol comentează că sunt incomparabile riscurile unui militar combatant într-un teatru de operaţii care luptă pentru interesele ţării cu riscurile unor politicieni care au de înfruntat doar acuzaţiile de corupţie.
 
Pe 1 mai 2011 Marius Apostol se afla împreună cu camarazii săi în patrulare pe autostrada A1 Kabul-Kandahar din Afganistan. Un dispozitiv de aproximativ 200 de kilograme a fost detonat în timpul trecerii. Vehiculul blindat în care se aflau a fost aruncat la câţiva metri în aer. Militarul a stat aproximativ o săptămână în comă. A avut coloana fracturată în două locuri dar şi leziuni grave la picior pentru care încă face recuperare.
 
Meseria de politician, mai riscantă ca o misiune de război…
Senatorul ALDE Daniel Barbu a declarat, ieri, în cadrul Ligii Aleşilor Locali ai partidului, că meseria de politician este cea mai grea, mai grea decât meseriile cele mai periculoase, precum mineritul şi a adăugat că este mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan, pentru că ”spaţiul public a devenit un fel de teatru de operaţiuni în care orice ales local sau naţional îşi riscă libertatea, sănătatea, în fiecare zi”.

”Foarte puţină lume ştie de fapt ce faceţi cu adevărat în fiecare zi a săptămânii, adesea şi sâmbetele şi duminicile. E o meserie grea, în zilele noastre, pentru că este o meserie riscantă. E mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan”, a spus senatorul ALDE, în cadrul Ligii Aleşilor Locali.

Potrivit senatorului ALDE,  în România, ”spaţiul public a devenit un fel de teatru de operaţiuni în care orice ales local sau naţional îşi riscă libertatea, sănătatea, în fiecare zi”.
 
Barbu a continuat: "V-aţi ales o meserie grea. E cea mai grea dintre meserii. Uneori este mai grea decât meseriile pe care le considerăm foarte periculoase, cum este cea de miner”.

sursa foto: romaniatv.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii