Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:05 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marea Neagra, inchiriata cu cinci dolari pe km patrat

ro

10 Apr, 2010 20:02 1022 Marime text

România a închiriat perimetrele cu zăcăminte din Marea Neagră la preţuri ridicole, iar în anumite perioade le-a dat chiar gratis.

Potrivit unui raport recent desecretizat, Curtea de Conturi a cerut Guvernului să mandateze Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) să reanalizeze Actul adiţional 11 prin care Contractul de explorare şi împărţire a producţiei încheiat cu Sterling Resources Ltd. a devenit Contract de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră, Sterling nemaifiind obligată să împartă profitul cu statutul român, ci să plătească o redevenţă cuprinsă între 3,5 şi 13,5%.

Scandalul Sterling a izbucnit în februarie 2009 când, în urma deciziei Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga care a dat României platoul continental din jurul Insulei Şerpilor în procesul contra Ucrainei, s-a constatat că zona, cu zăcăminte de hidrocarburi, fusese concesionată în avans.

Solicitarea de intrare în legalitate adresată Guvernului este însă doar una din cele şapte formulate de Curtea de Conturi în raportul întocmit la cererea Camerei Deputaţilor, pentru verificarea activităţii ANRM din perioada 1992-2009 şi, în special, a modului de încheiere şi derulare a contractului cu Sterling Resources Ltd. (având ca obiect execuţia de operaţiuni petroliere în Perimetrele Midia şi Pelican din Platoul Continental al Mării Negre).

În baza indiciilor că unele decizii ar fi fost luate cu încălcarea legii penale, Curtea de Conturi a trimis concluziile verificării şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Totodată, Curtea de Conturi a atras atenţia Guvernului că trebuie modificată Legea petrolului (nr. 238 / 2004) şi normele sale metodologice astfel încât dreptul de folosinţă asupra terenurilor necesare operaţiunilor petroliere să se acorde „numai cu acceptul proprietarilor de drept şi în condiţiile legii", iar perioada de explorare stabilită prin Acordurile petroliere să nu mai poată fi prelungită.

Curtea de Conturi a mai cerut ANAF să verifice legalitatea acordării unor facilităţi fiscale pentru titularii şi operatorii din primul contract încheiat de statul român, iar Gărzii de Mediu să vadă dacă în perimetrele Midia şi Pelican s-au desfăşurat operaţiuni fără a autorizaţii/avize de mediu.

Sursa: romanialibera.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii