Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:49 21 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mare întâlnire, mare Are loc Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Tomisului

ro

28 Jan, 2012 07:32 863 Marime text

Întrunirea va începe la ora 14.00 şi va fi precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii la Catedrala arhiepiscopală, de la ora 8.30, urmată de slujba de Te Deum.

Potrivit Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea eparhială este organism deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei.

Se compune din reprezentanţii aleşi ai clerului şi ai credincioşilor, în proporţie de o treime clerici şi două treimi mireni, cu o viaţă morală şi religioasă demnă de un creştin, care au candidat cu binecuvântarea ierarhului locului.

Membrii Adunării eparhiale, clerici şi mireni, se aleg pe termen de patru ani. Ei pot fi aleşi pentru cel mult două mandate.

Numărul membrilor aleşi ai Adunării eparhiale este de 30.

Preşedintele Adunării eparhiale este arhiepiscopul sau episcopul, iar în caz de vacanţă, locţiitorul desemnat canonic şi statutar.

Atribuţiile Adunării eparhiale sunt:

a) susţine interesele şi drepturile Bisericii şi ale eparhiei, conform cu prevederile canonice, statutare şi regulamentare bisericeşti;

b) veghează la respectarea, în cuprinsul eparhiei, a măsurilor cu caracter unitar prevăzute de Statut, regulamentele bisericeşti şi de hotărârile organismelor bisericeşti centrale privitoare la administrarea bunurilor mobile şi imobile ale unităţilor de cult din întreaga eparhie, precum şi a altor bunuri patrimoniale, culturale şi epitropeşti ale acestora;

c) susţine instituţiile şi aşezămintele culturale, social-filantropice şi economice ale eparhiei;

d) aprobă înfiinţarea, desfiinţarea şi delimitarea teritorială a protopopiatelor, la propunerea Consiliului eparhial.

e) deleagă un cleric şi 2 mireni, dintre membrii Adunării eparhiale, ca reprezentanţi eparhiali, în Adunarea Naţională Bisericească;

f) alege membrii Consiliului eparhial, la propunerea chiriarhului;

g) alege cei 3 membri ai Consistoriului eparhial şi pe cei 2 supleanţi, la propunerea chiriarhului;

h) desemnează, la propunerea chiriarhului, 1, 2 sau 3 clerici, ca membri în Consistoriul mitropolitan;

i) aprobă raportul general anual întocmit de Consiliul eparhial şi hotărăşte măsuri pentru o bună desfăşurare a activităţilor eparhiei;

j) aprobă contul de execuţie bugetară şi bilanţul financiar-contabil al eparhiei, al instituţiilor şi fundaţiilor sale, precum şi măsuri pentru asigurarea bunurilor bisericeşti;

k) aprobă bugetul general al eparhiei, al instituţiilor şi fundaţiilor eparhiale;

l) hotărăşte cu privire la modul de administrare a bunurilor eparhiei, precum şi ale instituţiilor şi fundaţiilor eparhiale, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;

m) exercită orice alte atribuţii date prin prezentul statut şi regulamentele bisericeşti.

Adunarea eparhială se întruneşte în şedinţă anuală de lucru, în primul trimestru al anului, iar în şedinţe extraordinare, ori de câte ori este nevoie.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii