Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:29 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Manifestări comemorative organizate cu prilejul Zilei Eroilor de Statul Major al Forţelor Navale

ro

13 Jun, 2013 06:24 1676 Marime text
Statul Major al Forţelor Navale organizează astăzi, cu ocazia "Zilei Eroilor", o serie de manifestări la Mănăstirea Cozia.
Începând cu ora 11.00 vor avea loc ceremonii de depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor din Cimitirul Mănăstirii Cozia şi la mormântul Cam. Horia Macellariu, activitate la care vor participa studenţi ai Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" şi reprezentanţi ai veteranilor de război şi Ligii Navale Române. 
Începând cu ora 11.30, studenţi ai Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" vor oferi macheta N.S. "Mircea" Muzeului Mănăstirii Cozia.
Academia Navală şi nava şcoală poartă denumirea patronimică a marelui domnitor "Mircea cel Bătrân", domn până la marea cea mare, ctitor al Mănăstirii Cozia. 
Tot astăzi, la Ansamblul Comemorativ din incinta comandamentului Centrului de Scafandri, începând cu ora 12.00 va avea loc o slujbă de pomenire a eroilor scafandri căzuţi la datorie de-a lungul timpului, urmată de un ceremonial de depuneri de coroane de flori. 
 La activitate participă cadre militare şi personal civil din Centrul de Scafandri şi rude ale scafandrilor comemoraţi. 
La Constanţa, comandantul garnizoanei, contraamiral de flotilă dr. Alexandru MÎRŞU, va participa la ceremonia de depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor Români căzuţi în al II-lea Război Mondial şi la Grupul Funerar al Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, din Cimitirul Central, începând cu ora 13.00.
La Mangalia, comandantul garnizoanei, comandorul Vasile CHIRILĂ, va participa la ceremonia de depuneri de coroane de flori de la Complexul Monumental din Piaţa Republicii, începând cu ora 12.00.
La Brăila, comandantul garnizoanei, comandorul Cornel ROGOZAN, va participa la ceremonia de depuneri de coroane de flori la Cimitirul Eroilor, începând cu ora 17.00.
La Tulcea, comandantul garnizoanei, căpitan-comandorul Tudorel IVANA, va participa la ceremonia de depuneri de coroane de flori la Cimitirul Eroilor, începând cu ora 12.00. 
La Babadag, comandantul garnizoanei, colonelul Daniel Frumosu va participa la ceremonia de depuneri de coroane de flori de la Monumentul Eroilor din parcul oraşului. 


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii