Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:02 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mamaia IDU Juniors Champs U16, la sfarsitul lunii, in Mamaia

ro

13 Jun, 2010 17:21 1405 Marime text

În această vară, în perioada 28 iunie - 04 iulie 2010, pe terenurile bazei Tenis Club IDU Mamaia, are loc Mamaia IDU Juniors Champs.U16, turneu de categoria a II-a. În aceiaşi perioadă, în calendarul Tenis Europe Junior Tour se mai organizează un singur turneu mai puternic, cel de la Paris (Mondial Paris Cadets - Thropee Legardere, categoria I-a).

Ediţia din acest an a turneului de la Mamaia se bucură de o participare numeroasă, atât din ţară, cât şi din străinătate, anunţându-şi prezenţa mai mult de o sută de tineri jucători şi jucătoare, reprezentând 17 ţări europene. Ca şi în precedentele 15 ediţii, organizatorii îşi doresc ca turneul să reprezinte un pas către afirmare pentru tinerii reprezentanţi ai României, care au şansa de a obţine puncte importante în clasamentele ETA, puncte care să le permită participarea pe tablourile principale ale marilor turnee pentru juniori şi junioare.

La ediţia din acest an vor participa câteva nume importante în tenisul european juvenil, în frunte cu românca Cristina Ene (nr.42 Tenis Europe Ranking), lidera momentului în clasamentul RACE TO MASTERS 2010, în timp ce turneul băieţilor îl are drept favorit nr.1 pe slovacul Michal Kianicka(nr.15 TER). Turneul vine cu o ofertă tentantă din punct de vedere al punctelor puse în joc. Astfel, câştigătorii turneelor de simplu vor primi câte 80 puncte în clasamentele Tenis Europe, în timp ce finaliştii vor primi câte 65. Deasemenea, cei care vor pierde în primul tur (16-imi de finală), vor primi câte 15 puncte, zestre ce poate fi îmbunătăţită în turneele de consolare (4 puncte pentru câştigători). În turneele de dublu, campionii vor primii câte 20 puncte, finaliştii câte 15, iar sfertfinaliştii câte 10.

Arbitrul principal al turneului va fi, ca şi la ediţiile precedente, unul dintre cei mai apreciaţi arbitri români ai momentului, Ştefan Nicorici (arbitru ITF).

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii