Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:51 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Maior (SRI) Sunt convins că Omar Hayssam îşi va ispăşi pedeapsa în România

ro

06 Nov, 2010 23:20 1275 Marime text

 

Directorul SRI George Maior a declarat sâmbătă, în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune, că este convins că Omar Hayssam îşi va ispăşi pedeapsa în România, afirmând totodată că ştie care este statutul acestuia în Siria, dar că nu vrea să dezvolte acest subiect.

Întrebat, în cadrul unui interviu pentru emisiunea "Fără frontiere" de la TVR 1, dacă este de părere că, în contextul apropiatei vizite a preşedintelui sirian în România, Bashar Al-Assad, se apropie şi momentul în care Omar Hayssam îşi va ispăşi pedeapsa în România, aşa cum a afirmat într-un alt interviu, directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI) George Maior a spus că îşi menţine afirmaţia făcută.

"Da, îmi menţin această afirmaţie de acum un an. Este un obiectiv al Serviciului şi al statului român. Vizita are o importanţă în primul rând strategică şi politică, se vor semna şi nişte acorduri juridice, inclusiv la nivel de extrădare, vom vedea ce va urma după această vizită", a spus directorul SRI.

Pe de altă parte, Maior a precizat că nu contează cât timp va mai dura până când Omar Hayssam va fi extrădat. "(....) nu contează cât timp va dura, dar sunt convins că Hayssam îşi va ispăşi pedeapsa pe teritoriul României".

Totodată, întrebat dacă ştie care este statutul lui Hayssam în Siria, directorul SRI a precizat că ştie, dar că nu vrea să dezvolte acest subiect.

Omar Hayssam a fost condamnat definitiv, în februarie 2008, la 20 de ani de închisoare pentru terorism, în dosarul privind răpirea celor trei jurnalişti în Irak. Pe numele sirianului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat, la sfârşitul lunii iunie, o altă condamnare definitivă, la trei ani de închisoare, în dosarul Foresta Nehoiu, în timp ce Tribunalul Bucureşti a decis, în martie, condamnarea acestuia la 16 ani de închisoare, pentru înşelăciune, în dosarul Volvo.

Omar Hayssam a fugit din România în vara lui 2006, după ce a fost eliberat din închisoare pe motive medicale.

Sursa: http://www.realitatea.net

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii