Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:21 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mâine are loc protestul „Oprea, este cercetat, vrem să fie judecat!”, în parcul Primăriei Constanța

ro

21 Sep, 2016 15:12 4117 Marime text
Mâine are loc protestul „Oprea, este cercetat, vrem să fie judecat!”, care se referă la faptul că Senatul României a respins cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale pentru ucidere din culpă, în dosarul privind decesul poliţistului Bogdan Gigină.  
 
Protestul a fost inițiat pe Facebook și va avea loc mâine, la ora 18.00, în parcul Primăriei Constanța.
 
Iată mesajul integral al evenimentului:

„Ieșim în stradă pentru cei care nu mai sunt printre noi și nu-și mai pot cere singuri dreptatea.

Polițistul Bogdan Gigină a murit în timpul serviciului, când era antemergător pe motocicletă și deschidea drumul coloanei oficiale organizate pentru ministrul de interne, șeful său.
Un polițist a murit, dar cel identificat de procurori ca vinovat de ucidere din culpă nu va ajunge în fața justiției, din cauza celor din Senatul României, care se cred deasupra legii.

Fraților, nu sunteți nici dumnezei și nici invincibili.

De aceea, joi ieșim în stradă, domnilor senatori.
Noi, simpli cetățeni indignați venim in parcul primariei din Constanta, să-l comemorăm pe Bogdan Gigină și să cerem dreptate.

Poate așa vă amintiți că nu există vreo diferență magică între noi și voi, că legea este aceeași pentru toți și că justiția trebuie lăsată să-și facă treaba.


DNA a cerut aviz de începere a urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea, în dosarul privind decesul poliţistului Bogdan Gigină, sub acuzaţia de omor din culpă.
Este vorba despre o nouă faptă, respectiv ucidere din culpă, în dosarul deschis după decesul poliţistului Bogdan Gigină, pe 20 octombrie 2015, când agentul a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a decedat.

Respingerea cererii procurorilor Direcției Naționale Anticorupție de începere a urmăririi penale, de către majoritatea membrilor Senatului României, are drept consecință blocarea anchetei penale față de Gabriel Oprea cu privirea la infracțiunea de ucidere din culpă și îi plasează pe procurorii Direcției Naționale Anticorupție în imposibilitatea stabilirii răspunderii penale a fostului ministru de interne pentru moartea polițistului Bogdan Gigină.
Cu alte cuvinte, voința exprimată de majoritatea senatorilor față de cererea formulată de procurori înseamnă că actul de justiție nu mai poate fi înfăptuit", precizează DNA într-un comunicat.

Vinovăția unui om nu se stabilește printr-un vot, ci de către o instituție de judecată. Așadar, ar trebui depășită această etapă, dacă vrem să luăm în calcul sănătatea unui sistem democratic normal și al statului de drept. Un stat de drept înseamnă că nimeni nu poate să fie mai presus de lege, a susținut purtătorul de cuvânt de la Cotroceni.”

Până în prezent, 30 de persoane au acceptat invitația de a participa la protest. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Albett 21 Sep, 2016 15:35 Participanții ar trebui să se echipeze cu macete,autan,fumigene și hărți ca să nu se rătăcească în junglă de acolo...